Ministrul Sănătății: Există focare care afectează personalul medical din Constanța și Brașov: Probabilitatea de a se extinde la populație este mare
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, sâmbătă seara, că există două focare în Constanța și Brașov care afectează personalul medical și există posibilitatea ca acestea să se extindă și la populație.
”În măsura evoluţiei accelerate a transmiterii locale, cu afectarea în marea majoritate a personalului medical, ne gândim la alte măsuri pentru a proteja personalul medical, dar şi pentru a limita acele focare care sunt în dezvoltare. (…) Având în vedere afluxul de persoane care vor veni, ne aşteptăm la o accelerare a acestui focar. Cele două focare sunt, în general, în zonele medicale, dar există o foarte mare probabilitate de extindere şi la populaţie”, a declarat Nelu Tătaru.
Potrivit acestuia, ”căderea personalului medical înseamnă efectiv o activitate limitată în acele zone” şi se impun noi măsuri.
Potrivit ultimei raportări a Institutului de Sănătate Publică în ceea ce privește infectarea cadrelor medicale, niciun medic din județul Brașov nu a fost infectat și doar unul s-a îmbolnăvit în județul Constanța.
Potrivit INSP, în ţară erau, vineri seară, 474 e cadre medicale confirmate cu coronavirus.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-exista-focare-care-afecteaza-personalul-medical-din-constanta-si-brasov-probabilitatea-de-a-se-extinde-la-populatie-este-mare/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-exista-focare-care-afecteaza-personalul-medical-din-constanta-si-brasov-probabilitatea-de-a-se-extinde-la-populatie-este-mare/ […]