Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ciucă, în întâlnirea cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor: Unde este elevul în revendicările sindicale? – SURSE

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 23 mai 2023 Etichete: , ,

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor că va face oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva dar nu pot depăşi cadrul legal şi s-a întrebat unde este elevul în aceste revendicări ale sindicatelor. Şeful Executivului a mai spus că Ordonanţa cu măsurile anunţate pentru cei din educaţie vor intra vineri în Guvern pentru adoptare, potrivit unor surse politice.

”Unde este elevul în revendicările sindicale? Dacă este nevoie, fac oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva, dar nu putem depăşi cadrul legal”, le-a spus premierul Ciucă reprezentanţilor părinţilor şi elevilor, cu care s-a întâlnit la Palatul Victoria.

Premierul a anunţat că Ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate intră vineri în şedinţa de guvern.

”Vă rog să fiţi parte a soluţiei şi să susţineţi demersurile noastre pentru a stinge această grevă care ne afectează pe toţi. Problemele salariale vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, avem nevoie de incredere”, a mai spus premierul.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marţi, despre greva din educaţie, că nu crede că în momentul de faţă este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul şcolar. Şeful Executivului a arătat că sunt unele chestiuni pe care le-a discutat la întâlnirea cu sindicatele care sunt foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă. Premierull a precizat că marţi continuă dialogul cu asociaţiile părinţilor şi elevilor.

”Mă angajez personal, am discutat şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul cu asociaţia părinţilor şi a elevilor, şi vom face în aşa fel încât, pe bază de dialog, să rezolvăm problema, făcând încă odată apel şi la liderii de sindicat şi cadrele didactice să înţeleagă măsurile pe care le-am luat”, a declarat Ciucă, adăugând că există o ţintă de deficit care trebuie îndeplinită, iar orice altă cheltuială produce efect pe deficit.

El a subliniat că nu ar fi nici onest, nici corect, nici principial să predea un mandat care să aibă probleme.

Comentarii