Ministrul Sănătății: Cred că ne-am relaxat un pic cam devreme / Avem de două săptămâni o creştere a numărului de cazuri
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru consideră că românii s-au relaxat “un pic mai devreme”, precizând că de două săptămâni numărul de noi cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus este în creștere.
”Suntem de două săptămâni la o creştere a numărului de cazuri, dar putem gestiona aceste cazuri. Ar trebui, totuşi, ca cei care şi-au asumat măsurile de relaxare, dincolo de Guvern sau Ministerul Sănătăţii, să le şi resecte. Recomand, în continuare, precauţie, reguli de igienă, distanţare fizică, purtarea măştii în spaţii închise sau în mijloace de transport în comun. Avem şi astăzi 388 de cazuri, avem şi astăzi 205 cazuri în Terapie intensivă, avem prezenţă în Urgenţe, avem oraşe şi spitale care au Terapiile intensive pline şi trebuie să transferăm în altă parte. Cred că ne-am relaxat un pic cam devreme. Am evaluat evoluţia numărului de cazuri, ieri (luni – n.r.) a avut loc şedinţa Grupului tehnico-ştiinţific, iar recomandarea pe care am avut-o a fost de a amâna relaxările pe care le programasem pentru 1 iulie. La fel, în baza acestor recomandări, hotărârea CNSU a salutat aseară amânarea acestor măsuri de relaxare. Avem de două săptămâni o creştere a numărului de cazuri, au fost şi două zile când am avut peste 400 de cazuri, dar ce e mai important este că avem nişte cazuri grave sau critice, cu creştere, de peste 200 a cazurilor din Terapie intensivă. (…) Avem o transmitere comunitară, avem o reacutizare a vechilor focare şi în acelaşi timp avem nerespectarea regulilor”, a declarat Nelu Tătaru, la TVR 1, marţi seara.
Nelu Tătaru a mai precizat că al doilea val al epidemiei de coronavirus nu va mai lua autoritățile prin surprindere
”Cu valul doi nu mai suntem luaţi prin surprindere. În primul val am văzut capacitatea noastră de adaptare, dar şi tăria. Au fost momente când erau demisii, ieşiri la pensie. Atunci a fost un moment de cotitură pentru tot ce înseamnă atitudinea corpului medical. Avem o altă capacitate decât la început, să nu uităm că am plecat de la un centru de testare cu 100 de teste pe zi şi am ajuns la 100 centre de testare cu o capacitate de 17.000 de teste pe zi”, a punctat Tătaru.
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on to that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-cred-ca-ne-am-relaxat-un-pic-cam-devreme-avem-de-doua-saptamani-o-crestere-a-numarului-de-cazuri/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here on that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-cred-ca-ne-am-relaxat-un-pic-cam-devreme-avem-de-doua-saptamani-o-crestere-a-numarului-de-cazuri/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-cred-ca-ne-am-relaxat-un-pic-cam-devreme-avem-de-doua-saptamani-o-crestere-a-numarului-de-cazuri/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-cred-ca-ne-am-relaxat-un-pic-cam-devreme-avem-de-doua-saptamani-o-crestere-a-numarului-de-cazuri/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 39513 more Information on that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-cred-ca-ne-am-relaxat-un-pic-cam-devreme-avem-de-doua-saptamani-o-crestere-a-numarului-de-cazuri/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/ministrul-sanatatii-cred-ca-ne-am-relaxat-un-pic-cam-devreme-avem-de-doua-saptamani-o-crestere-a-numarului-de-cazuri/ […]