Ministrul Muncii: Au fost depuse cereri de finanțare a șomajului tehnic pentru 240.000 de angajați / 884.000 de contracte de muncă sunt suspendate
Ministrul Muncii a anunțat că au fost depuse cereri pentru plata șomajului tehnic a 240.000 de angajați de la declanșarea procedurii. Potrivit reprezentanților instituției, până vineri au fost suspendate 884.000 de contracte de muncă.
„Avem o estimare de un milion de persoane care ar putea fi beneficiarele sprijinului nostru în aplicarea prevederilor ordonanţei cu privire la şomajul tehnic. Ne aşteptăm să primim deopotrivă solicitări şi din partea celor care lucrează în alte forme de muncă, ceea ce ne arată că în acest moment economia României şi resursele publice sunt într-adevăr incercate, dar bineînţeles ele sunt chemate să ajute pe români când au nevoie”, a declarat ministrul Muncii Violeta Alexandru.
La Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, au fost depuse peste 25.000 de cereri pentru plata şomajului tehnic, care vizează aproximativ 240.000 de angajaţi. Cele mai multe solicitări au fost depuse din industria prelucrătoare şi din domeniul HoReCa. În ceea ce priveşte judeţele, cele mai multe cereri, care vizează peste 30.000 de salariaţi, sunt din judeţul Cluj.
Secretar de stat: Unii patroni cheamă angajații la muncă și în același timp au suspendat contractele pentru a primi indemnizația
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Tudor Polak, a atras atenția cu privire la faptul că unii patroni au depus cerere de finanțare a șomajului tehnic, însă se folosesc în același timp de forța de muncă a angajaților. Oficialul a declarat că astfel de practici sunt ilegale.
„Sunt 884.349 de contracte suspendate. Aceşti oameni, prin ordonanţa 30 a Guvernului, pot beneficia şi vor beneficia de o indemnizaţie asimilată şomajului tehnic, prin care Guvernul se asigură că fiecare dintre aceşti cetăţeni va beneficia de resurse financiare în aceste vremuri tulburi. În ultimele zile, am primit petiţii potrivit cărora unii angajatori suspendă contractele de muncă pentru a putea beneficia de aceste indemnizaţii, iar în acelaşi timp cheamă angajaţii la muncă. Acesta este un abuz. Sunt aproximativ 3.250 de petiţii înregistrate în luna martie şi vom începe să le revizuim şi să vedem unde s-a verificat şi unde nu”, a declarat Tudor Polak.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More Info here to that Topic: mainnews.ro/ministrul-muncii-au-fost-depuse-cereri-de-finantare-a-somajului-tehnic-pentru-240-000-de-angajati-884-000-de-contracte-de-munca-sunt-suspendate/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/ministrul-muncii-au-fost-depuse-cereri-de-finantare-a-somajului-tehnic-pentru-240-000-de-angajati-884-000-de-contracte-de-munca-sunt-suspendate/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 47403 additional Info to that Topic: mainnews.ro/ministrul-muncii-au-fost-depuse-cereri-de-finantare-a-somajului-tehnic-pentru-240-000-de-angajati-884-000-de-contracte-de-munca-sunt-suspendate/ […]