Ministrul Energiei: Preţurile la facturile de gaze şi energie nu vor fi mai mari decât iarna trecută
Preţurile la facturile de gaze şi energie nu vor fi mai mari decât iarna trecută, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a afirmat totodată că pregătirile în condiţiile unei ierni normale ”sunt în bună regulă”. Depozitele de gaze naturale sunt ”suprapline”, iar gradul de umplere în lacurile de acumulare este satisfăcător, de aproape de 70%.
„Preţurile nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare este în vigoare până la 1 aprilie. A fost important şi este important să-i protejăm pe români, pentru că, aşa cum ştiţi, preţul la gaz, dar şi la energie electrică, acestea depind de lucruri care nu sunt doar la îndemâna României. Depind de situaţia din Orientul Mijlociu, depind de situaţia din Ucraina, depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu tranzitul de gaze ruseşti ş.a.m.d. Deci, în contextul acestor evenimente excepţionale, schema de compensare-plafonare şi-a făcut treaba şi şi-o va face şi în iarna aceasta. Deci pentru un consumator casnic, el nu va fi facturat cu mai mult de 0,31 lei/kWh la gaz, acela este plafonul maxim, iar la energie electrică, în funcţie de nivelul de consum, 0,68 lei/kWh pentru un consum total sub 100 kWh pe lună sau până la 1,3 lei/kWh pentru un consum de peste 300 kWh pe lună”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la conferinţa Focus Energetic.
Acesta aprecizat că pregătirile pentru sezonul de iarnă au început încă de la 1 septembrie.
”Suntem cu pregătirile în bună regulă, în condiţiile unei ierni normale. Câteva episode pe lună, de la câteva zile până la o săptămână de viscol/ger, nu ar trebui să întânpinăm niciun fel de problemă”, a spus Burduja.
El a precizat că există un grad satisfăcător de umplere în lacurile de acumulare, aproape de 70%. Cât priveşte depozitele de gaze naturale, acestea sunt ”la supraplin”, adică peste 100%, fiind îndeplinită şi ţinta europeană de 70 de zile înainte de termen.
Acesta spunea recent că România are înmagazinate în acest moment 3,28 de miliarde de normal metri cubi, cu 77 de milioane normal metri cubi mai mult decât anul trecut.
Ministrul Energiei a dat recent asigurări că nu vor fi probleme în privinţa încălzirii la iarnă, iar România poate trece iarna doar cu gaz românesc, cu excepţii punctuale.
Potrivit legislaţiei europene şi angajamentelor asumate la nivel de ţară, obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale de 90% din capacitatea de înmagazinare, pentru iarna 2024 – 2025, are termen limită data de 1 noiembrie 2024.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii