Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Viktor Orban atacată România, în discursul de la Băile Tușnad: Ardealul și „Ținutul Secuiesc” nu sunt unități teritoriale românești

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 22 iulie 2023 Etichete: , ,

Prezent sâmbătă, 22 iulie, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, eveniment organizat de comunitatea maghiară, premierul ungar Viktor Orban a lansat un atac furibund la adresa României, susținând nici mai mult nici mai puțin că Ardealul și „Ținutul secuiesc” nu ar fi unități românești. 

Cu toate că din punct de vedere juridic Ungaria recunoaște actualele granițe ale României, însă la nivel discursiv oficialii de la Budapesta continuă să alimenteze extremismul iredentist din România. Făcând referire la presupuse recomandări pe care le-ar fi primit din partea Ministerului de Externe de la București, în care era rugat să nu facă referire la unități teritoriale inexistente în România, cum este cazul așa-numitului „Ținut secuiesc” sau Ardealul, premierul maghiar Viktor Orban a lăsat de înțeles că, în opinia sa acestea nu ar aparține de fapt țării noastre.

„Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta. Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești. Să nu vorbim despre drepturile minorităților, bine, nu vorbesc nici despre asta. Se scrie aici să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România. Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești”, a declarat Viktor Orban, potrivit G4Media.

Amenințări legate de Schengen

În același timp, Orban amenințat voalat autoritățile de la București cu o eventuală blocadă asupra aderării României la Schengen, în contextul în care Ungaria va prelua începând de la 1 iunie președinția rotativă a Consiliului UE.

„Frații români să ia în considerare faptul că ambiția lor cea mai mare și anume aderarea la Spațiul Schengen este susținută de partea maghiară. Atragem atenția că din 1 iunie 2024 Consiliul Europei va avea președinție maghiară și scopul nostru prioritar e să obținem statutul de membru Schengen pentru România”, a declarat Viktor Orban.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii