Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UPDATE Ministrul britanic al Finanţelor Kwasi Kwarteng, destituit la o lună după preluarea funcţiei

By news.ro , in Stirile zilei , at 14 octombrie 2022 Etichete: , , , ,

UPDATE Un fost ministru de Externe, Jeremy Hunt, a fost numit ministru al Finanţelor de către premierul britanic Liz Truss, după destituirea fostului ”cancelar” Kwasi Kwarteng, în toiul unei crize economice şi politice, anunţă Downing Street, relatează AFP.

Știrea inițială

Ministrul britanic al Finanţelor Kwasi Kwarteng, un ultraliberal în vârstă de 47 de ani, a fost demis din funcţie, din cauza unui ”plan de creştere” economică masiv şi prost finanţat, care a semănat panica pe pieţe, la un pic mai bine de o lună după ce a preluat postul, în toiul unei crize economice şi politice, scrie vineri presa britanică, o informaţie confirmată ulterior pe Twitter de cel destituit, relatează AFP.

Kwasi Kwarteng s-a dus vineri la Downing Street, după ce s-a întors – mai devreme decât a prevăzut – de la Washington, unde a participat la reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internţaional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM).

El s-a declarat convins, joi, de faptul că va rămâne în post.

Acest ultraliberal, în vârstă de 47 de ani, plăteşte astfel socotelile unui ”plan de creştere” economică masiv care semănat pamică pe pieţe.

El a ajuns la şefia Trezoreriei britanice la începutul lui septembrie, cu greaua sarcină de a scoate Regatul Unit dintr-o gravă criză a costului traiului, fără să saboteze finanţele publice – presiune enormă pe umerii acestui apostol al impozitelor mici şi economiei de piaţă.

Planul său bugetar – care constă în scăderi de impozite şi ajutoare energetice – a făcut la sfârşitul lui septembrie lira sterlină să se deprecieze la cel mai mic nivel – istoric – şi a făcut să ”explodeze” nivelul de împrumut al statului britanic.

Pieţele şi-au revenit oarecum, în urma unor intervenţii succesive ale Băncii Angliei, însă rămân foarte nervoase.

Kwasi Kwarteng este, cu toate acestea, un vechi prieten al premierului britanic Liz Truss.

Amândoi sunt vecini, în Greenwich, la sud-est de Londra.

Ei împărtăşesc aceeaşi viziune a economiei.

Ministrul Finanţelor a semnat în 2012, împreună cu alţii, între care şi Liz Truss, cartea ”Britannia Unchained”, care promovează un stat cu un perimetru redus şi care-i cataloghează pe muncitorii britanici drept ”cei mai leneşi din lume”.

Foto: Pixabay

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW