Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul Apărării, despre parada de 9 Mai în Rusia: Să sperăm că rămâne la nivel de propagandă

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 6 mai 2022

Data de 9 mai, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, ar urma să fie folosită de Vladimir Putin în scop propagandistic, a declarat vineri, 6 mai, Vasile Dîncu. Există posibilitatea ca președintele Federației Ruse să declare oficial război Ucrainei, a menționat ministrul Apărării.

Această sărbătoare va fi propagandistică, nu se va putea deconta o victorie mică, este prea puțin timp până pe 9. Nu au lansat pe front foarte mult, chiar dacă au mărit bombardamentele. Va fi, din perspectiva militară, mai degrabă o încercare de a ascunde o înfrângere”, a declarat Vasile Dîncu, vineri, la Digi24.

Ministrul Apărării s-a referit și la informațiile potrivit cărora Vladimir Putin ar urma să anunțe oficial declanșarea războiului din Ucraina, după cum a avertizat și premierul ucrainean Denys Smyhal.

Singurul efect ar fi acela dacă în ziua de 9 ar declara război oficial, atunci ar însemna consecințe legate de mobilizarea în Rusia a poporului pentru apărarea patriei, ar însemna deschiderea unor capabilități, inclusiv armamentul nuclear tactic care începe să fie activat într-o anumită măsură. Să sperăm că va rămâne la nivel de propagandă”, a adăugat ministrul.

Deși autoritățile ruse pregătesc o serie de parade militare pentru a serba victoria Europei în fața naziștilor, în cadrul cărora ar urma să participe inclusiv avioane care transportă focoase nucleare, Vasile Dîncu a menționat că nu vor produce niciun efect în Occident.

Această sărbătoare a propagandei nu va avea nicio substanță, decât în Rusia(…)Una din iluziile noastre și una din iluziile democrației a fost aceea că (…) popoarele nu-i urmează pe dictatori. Acum se vede că a câștigat Putin 18% în încredere de la începutul invaziei și operațiunea este una aprobată de Federația Rusă, acest lucru se datorează altor lucruri, nu doar a slabei informare”, a comentat Dîncu.

Oficialul român a explicat declarația legată de „iluzia neutralismului”, potrivit căreia România nu ar trebui să ajute Ucraina în timpul războiului.

România a nimerit sensul bun al istoriei, raționamentul bun(…)Se schimbă lumea în acest moment și sunt unii care n-au înțeles ce trebuie să faci când se schimbă lumea și trebuie să ai un tip de comportament”, a explicat ministrul.

Sursă foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you can find 10754 additional Information to that Topic: mainnews.ro/ministrul-apararii-despre-parada-de-9-mai-in-rusia-sa-speram-ca-ramane-la-nivel-de-propaganda/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/ministrul-apararii-despre-parada-de-9-mai-in-rusia-sa-speram-ca-ramane-la-nivel-de-propaganda/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you can find 35040 additional Info to that Topic: mainnews.ro/ministrul-apararii-despre-parada-de-9-mai-in-rusia-sa-speram-ca-ramane-la-nivel-de-propaganda/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW