Ministrul Agriculturii: Primele centre de colectare legume-fructe vor fi construite în Buzău, Olt și Dolj
Primele trei amplasamente pentru viitoarele centre de colectare legume-fructe din județele Buzău, Olt și Dolj au fost predate, anunță Florin Barbu, ministrul Agriculturii, prin intermediul Facebook.
„Alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile și de primarii comunelor din bazinul legumicol Dăbuleni, am stabilit terenul unde va fi amplasat centrul de legume și fructe din județul Dolj. Le-am prezentat proiectul acestui centru care va avea 3000 mp, patru benzi de sortare și spațiu cu temperatură controlată, pentru a prelua, sorta și pregăti pentru valorificare producțiile fermierilor din bazinul legumicol Dăbuleni, unul dintre cele mai importante din România”, a precizat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Construcţia primelor şase centre de colectare legume-fructe, dintr-un total de 15 care vor fi realizate prin Casa Unirea, va începe în acest an, iar până la sfârşitul lunii august 2024 estimăm că vor fi finalizate.
Ce este Casa Unirea
Ministrul Agriculturii a explicat că aceste centre de colectare vor fi construite de Casa Unirea şi ulterior vor fi date în administrarea cooperativelor constituite din membrii unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) din bazinele legumicole care au accesat fonduri prin programul „tânărul fermier”.
Casa Română de Comerț Agroalimentar – UNIREA SA este o companie națională, înființată de Guvern în 2018, cu scopul de a realiza un mecanism comercial funcțional care să conducă la valorificarea superioară a resurselor și producției agricole naționale.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii