Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, a demisionat din funcție

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 24 ianuarie 2024

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova, Nicu Popescu, și-a anunțat miercuri, 24 ianuarie, plecarea din funcție. 

„Doresc să vă anunț că am luat decizia de a-mi depunde mandatul de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Pentru a evitat orice interpretări eronate privind motivul demisiei mele, subliniez clar – am îndeplinit obiectivul de politică externă stabilite alături de Maia Sandu la început de mandat și la această etapă am nevoie de o pauză. În același timp vă asigur că voi continua să contribui la eforturile continue a șefei statului și a echipei de guvernare de a aduce Moldova în UE și de a asigura pacea, stabilitatea și calmul în țara noastră”, a spus șeful diplomației de la Chișinău, citat de agora.md.

Nicu Popescu a fost numit ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în perioada iunie – noiembrie 2019. Ulterior, a deținut această funcție în Guvernul Gavrilița și în Guvernul Recean, învestit la 16 februarie 2023.

Portofoliul Ministerului Afacerilor Externe va fi preluat de vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi.

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii