Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Justiției lansează proiectul „Cloud privat Justiție” cu bani de la PNRR

By Florea Eva , in Stirile zilei , at 27 februarie 2024 Etichete: , ,

Ministerul Justiției, prin Secretarul de Stat George-Bogdan ILEA, a emis ordinul de finanțare a proiectului „Cloud privat Justiție”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Proiectul are o durată de 28 de luni și va fi implementat de Ministerul Justiției, prin Direcția Tehnologia Informației, în calitate de solicitant/ beneficiar.

Acesta are o valoare totală de 117.432.803,32 lei, din care 98.683.028 lei sunt fonduri europene nerambursabile din PNRR, iar 18.749.775,32 lei reprezintă valoarea neeligibilă, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA).

„În ceea ce privește obiectivul proiectului, acesta urmăreşte îmbunătățirea guvernării electronice și accelerarea transformării digitale în sectorul judiciar, respectiv, consolidarea și optimizarea activelor IT prin intermediul unei infrastructuri de date tip Cloud privat. Astfel, vor fi dotate cele două noduri ale centrului de date ce urmează a fi operaționalizat pentru sistemul judiciar cu infrastructură IT și de comunicații de date specifică tehnologiei de tip cloud (de ex., echipamente de stocare, procesare și rețea, produse software standard/ specializate), în vederea susținerii unor sisteme IT precum ECRIS V, Registrul Național al ONG-urilor, transcrierea automată voce-text/ speech2text etc.”, potrivit comunicatului transmis de Ministerul Justiției.

Proiectul contribuie la atingerea jalonului 165 din PNRR „Digitalizarea autorităților publice centrale din sectorul judiciar” (cu termen de realizare iunie 2026), aferent Investiției 4 „Digitalizarea sistemului judiciar” (componenta 7 „Transformare digitală”).

 

Foto: Pixabay

Comentarii