Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministerul Apărării din Chișinău: Informațiile nu indică risc de extindere a războiului în R. Moldova

By Diochetanu Andreea , in Război în Ucraina Republica Moldova Stirile zilei , at 11 mai 2022

Ministerul Apărării din Chișinău a transmis că informațiile deținute de autorități nu indică un risc de extindere a războiului din Ucraina și în Republica Moldova. Precizările vin în contextul în care marți directorul Comunității de Informații din SUA, Avril Haines, a declarat că războiul se va extinde și în Republica Moldova.

„Ministerul Apărării al Republicii Moldova face apel la opinia publică de a evita orice speculații și a nu scoate din context declarațiile Directorului Comunității de Informații din SUA, Avril Haines.

Autoritățile Republicii Moldova sunt în strânsă cooperare și schimb de informații cu partenerii țării noastre, inclusiv SUA. Instituțiile abilitate din țara noastră examinează în continuare tot spectrul de scenarii, care vizează evoluțiile de securitate din regiune, iar cumulul de informații nu indică asupra riscului de extindere a războiului pe teritoriul nostru. Avem planuri clare de acțiuni pentru prevenirea oricăror scenarii de destabilizare. Viața și siguranța cetățenilor este prioritatea noastră”, a transmis Ministerul Apărării din Chișinău.

Ce a declarat Avril Haines

Marți, au avut loc audieri în Comitetul Serviciilor Armate al Congresului american, în cadrul cărora directorul Comunității de Informații din SUA, Avril Haines, a informat despre potențiale scenarii de continuare a conflictului în Ucraina.

„Estimăm că preşedintele Putin se pregăteşte pentru un conflict prelungit în Ucraina, în care intenţionează în continuare să atingă obiective dincolo de Donbas.  Noi vedem indicii că armata rusă vrea să extindă podul terestru spre Transnistria”, a spus, între altele, Haines, citată de France24, referindu-se la regiunea separatistă din Moldova, susținută de Moscova, situată de-a lungul graniței de sud-vest a Ucrainei.

Liderul rus „se confruntă cu o nepotrivire între ambițiile sale și capacitățile militare convenționale actuale ale Rusiei”, a mai apreciat ea. Acest lucru „înseamnă probabil că următoarele câteva luni ne-ar putea vedea evoluând pe o traiectorie mai imprevizibilă și potențial escaladată”.

„Tendința actuală crește probabilitatea ca președintele Putin să apeleze la mijloace mai drastice, inclusiv la impunerea legii marțiale, la reorientarea producției industriale sau la opțiuni militare potențial escalatorii pentru a elibera resursele necesare pentru a-și atinge obiectivele.

Forțele rusești vor depune mai multe eforturi pentru a întrerupe livrările militare occidentale pentru Ucraina, iar Moscova ar putea încerca să se răzbune pentru sancțiunile economice”, a adăugat Haines.

Ministerul Apărării din Moldova a mai atenționat că „scoaterea din context a declarațiilor oficialei americane creează stări de neliniște și frică în societate și cheamă la calm și discernământ”.

Amintim că mai multe explozii și incidente au avut loc în Transnistria în ultima perioadă.

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *