Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministerul Apărării dezminte că ar fi doborât dronele rusești intrate pe teritoriul României

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 26 iulie 2024

Armata română nu a doborât dronele rusești intrate pe teritoriul țării, așa cum a transmis Visegrad 24, a declarat Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, pentru Mainnews.ro.

Armata rusă a atacat puternic, miercuri și joi, portul ucrainean Ismail, situat pe Dunăre, la doar câteva sute de metri de teritoriul României. Autoritățile române au transmis locuitorilor din zonă mesaje de avertizare Ro-Alert în care îi îndeamnă să se adăpostească.

Potrivit oficialilor ucraineni, rușii au folosit în atacul de joi 38 de drone, dintre care trei au trecut granița cu România. Una dintre acestea a fost găsită de militarii români, care le caută și pe celelalte două.

România nu a doborât nicio dronă rusească

În acest context, pe contul de X Visegrad 24, axat pe distribuirea de informații legate de războiul din Ucraina, a fost lansată știrea că Armata română ar fi doborât cu un ajutorul unui sistem Gepard dronele rusești care au încălcat spațiul aerian al țării noastre. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării, Constantin Spânu, informația este falsă.

De altfel, potrivit legislației actuale, Armata nici nu poate doborî aceste proiectile lansate de Armata rusă.

„În momentul de față, Armata României nu poate să ducă operații de luptă pe timp de pace. Trebuie dată o stare excepțională, stare de asediu sau stare de război. Armata României nu poate să opereze sistemele de armament în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucție pe care le avem în momentul de față”, a declarat șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, într-un interviu acordat în luna februarie pentru Europa Liberă.

Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW