Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministerul Agriculturii: Când vor primi fermierii subvenția de 100 euro/hectar, respectiv 100 euro/UVM la pasăre și porc

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 10 mai 2024 Etichete: , , ,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că plata subvenției de 100 de euro pe hectar pentru sectorul vegetal în cadrul programului de criză pentru Ucraina, respectiv 100 de euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare, va începe în jurul datei de 15 mai.

MADR, împreună cu echipa sa de conducere și cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a stabilit că ținta pentru începerea acestor plăți este data de 15 mai. Centrele județene ale APIA vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili imediat după aprobarea suplimentării bugetului necesar.

„Aşa cum am promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc şi pasăre. Fermierii vor primi aceşti bani chiar dacă plafonul estimat iniţial pentru plata despăgubirilor va fi depăşit. În acest sens avem în vedere o suplimentare a bugetului, pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Fermierii au mai puțin de o lună la dispoziție pentru a solicita subvențiile pe suprafață și pe cap de animal pentru campania 2024 la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a subliniat că în acest an, spre deosebire de campaniile anterioare, nu există o perioadă de depunere a cererilor cu penalități. Fermierii pot înregistra cererile de plată la centrele APIA corespunzătoare în intervalul 4 aprilie – 7 iunie, potrivit agrointel.ro.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii