Mihai Fifor, în ultima zi ca ministru interimar al MAI : Iohannis continuă să blocheze Guvernul
Joi este ultima zi pentru Mihai Fifor în funcția de ministru interimar al Ministerului Afacerilor Interne. Premierul l-a propus pe Dan Chirilă pentru această funcție, Klaus Iohannis urmând să anunțe dacă îl va numi sau nu în funcție.
Mihai Fifor îl acuză pe Klaus Iohannis că blochează Guvernul.
„Astăzi încetează mandatul meu interimar la Ministerul Afacerilor Interne. Am încercat să-mi fac datoria în mod responsabil.
Am luat imediat măsuri pentru reformarea sistemului de siguranță a cetățeanului. Am colaborat excelent cu dl. Raed Arafat la elaborarea ordonanței de urgență 62/2019 prin care am îmbunătățit sistemul 112.
Am început procesul de reformare a funcțiilor de conducere din MAI. Atât cât mi-a stat în putință și cât mi-a permis legea, i-am sprijinit pe anchetatorii care investighează cazul de la Caracal.
Am lucrat în minister cu oameni deosebiți, bine pregătiți, cărora le mulțumesc pentru buna colaborare.
Din păcate, în plin proces de reformare a sistemului de siguranță a cetățeanului, în plin proces de organizare a alegerilor, MAI rămâne fără ministru.
Klaus Iohannis este în campanie și face tot ce poate să blocheze Guvernul, forțând peste măsură legile și Constituția. Este o dovadă de dispreț pentru oameni și de cruntă indiferență pentru tragedia de la Caracal de care și-a amintit doar în declarațiile politice. Oamenii au nevoie de un alt fel de președinte, iar în această toamnă ne vom lupta să dăm României șeful de stat pe care îl merită: muncitor, implicat și aproape de oameni”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.
Viorica Dăncilă a trimis la Cotroceni şi noi propuneri de miniştri pentru portofoliul de la Ministerul Afacerilor Interne, unde l-a nominalizat pe Dan Chirilă, la Educaţie, unde o propune Camelia Gavrilă şi pe Dan Matei ca vicepremier pe probleme economice.
sursa foto: Facebook
Comentarii