Mihai Chirica, după ce a fost trimis în judecată: Nu voi face niciun pas lateral, niciun pas în spate şi nici piruete politice
După ce procurorii de la Parchetul din Iași l-au trimis în judecată pentru abuz în serviciu într-un dosar privind achiziția a patru autovehicule, Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a declarat că nu are de gând să renunțe la funcție, în condițiile în care se consideră nevinovat.
„Din punct de vedere administrativ, această chestiune nu este legată de un act de corupţie. N-am furat de la Primăria Iaşi, n-am dat de la nimeni de la Primăria Iaşi şi nu am luat pentru mine nimic. Prin urmare mi-am câştigat mandatul cinstit. Prin urmare pledez pentru nevinovăţie, astfel încât instanţa va decide care va fi drumul meu ulterior. Îmi voi vedea de mandat, voi munci cu aceeaşi abnegaţie pentru binele ieşenilor, împreună cu ieşenii, şi ne vom face treaba până la capăt”, a transmis primarul Mihai Chirica, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, Chirica susține că nu va candida pentru funcții de conducere în PNL, până la clarificarea situației sale penale.
Vreau să fac o precizare de natură politică. În anul 2020, când am ajuns membru al PNL purtam cu mine, să spunem, această greutate, nu pot să spun că s-a petrecut în mandatul acesta sau al alegerilor. Deci se petrece din 2014 şi până în momentul de faţă dar nu voi abdica niciodată de la principiile mele. Sunt lucruri pe care le-am făcut în viaţă întotdeauna din principiu şi o voi face şi în momentul de faţă. Nu voi face niciun pas lateral, niciun pas în spate şi nici piruete politice nu voi face. Dar voi spune un singur lucru, voi merge în continuare pe principiile de la care nu am abdicat, în sensul că atât timp cât în instanţele din România va fi un dosar în care eu am calitatea de inculpat, cât timp în instanţele din întreaga lume am calitatea de inculpat, chiar dacă pledez nevinovat, eu nu voi candida pentru nici o funcţie politică. Dacă mâine vor fi alegeri în PNL filiala Iaşi eu nu îmi voi depune candidatura pentru nici o funcţie politică. Este imoral să trag după mine un partid în condiţiile în care eu nu pot să fiu fără pată şi să cer de la alţii. Îmi voi duce mai departe crucea până în momentul în care îmi voi rezolva problema, dar nu voi candida pentru nici o funcţie politică până când nu voi demonstra tuturor că nu pot sta în instanţă în calitatea de inculpat”, a declarat primarul Chirica.
Context
Mihai Chirica a fost trimis miercuri în judecată pentru abuz în serviciu într-un dosar penal privind achiziția prin leasing operațional a patru autoturisme Skoda. În același dosar a fost trimis în judecată și fostul edil, Gheorghe Nichita, aflat în penitenciar, unde își ispășește pedeapsa de cinci ani de închisoare.
Conform anchetatorilor, prejudiciul la bugetul municipiului Iași cauzat de această achiziție ar fi de de peste 500.000 lei.
Sursa foto: Inquam Photos/Liviu Chirica
Comentarii
Bre mafiotule Chirica, nu te lasa, nu da un pas inapoi, Dragnea iti transmite ca ti-a rezervat un loc la el in celula! Si asteapta-i si pe subordonatii tai din primarie si pe confratii imobiliari ca sa faceti orgii prin parnaie!
Bre mafiotule Chirica, nu te lasa, nu da un pas inapoi, Dragnea iti transmite ca ti-a rezervat un loc la el in celula! Si asteapta-i si pe subordonatii tai din primarie si pe confratii imobiliari ca sa continuati orgiile prin parnaie!
[…] CITEȘTE ȘI: Mihai Chirica, după ce a fost trimis în judecată: Nu voi face niciun pas lateral, n… […]
[…] CITEȘTE ȘI: Mihai Chirica, după ce a fost trimis în judecată: Nu voi face niciun pas lateral, n… […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/mihai-chirica-dupa-ce-a-fost-trimis-in-judecata-nu-voi-face-niciun-pas-lateral-niciun-pas-in-spate-si-nici-piruete-politice/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/mihai-chirica-dupa-ce-a-fost-trimis-in-judecata-nu-voi-face-niciun-pas-lateral-niciun-pas-in-spate-si-nici-piruete-politice/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/mihai-chirica-dupa-ce-a-fost-trimis-in-judecata-nu-voi-face-niciun-pas-lateral-niciun-pas-in-spate-si-nici-piruete-politice/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Information here to that Topic: mainnews.ro/mihai-chirica-dupa-ce-a-fost-trimis-in-judecata-nu-voi-face-niciun-pas-lateral-niciun-pas-in-spate-si-nici-piruete-politice/ […]