Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Mesajul unui supraviețuitor al incendiului din Colectiv: Mă tem de viitoarele tragedii din această țară al căror început va fi scris de mâine încolo, dacă nu schimbăm ceva astăzi

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 6 decembrie 2020

Alexandra Furnea, una dintre persoanele care au suferit arsuri grave în incendiul de la Colectiv, spune că se teme de „viitoarele tragedii din această țară”, dacă duminică nu ne exercităm dreptul de a ne decide soarta, prin vot. 

Am votat prin corespondență din „reședința” mea temporară dintr-o clinică de recuperare. Am ajuns în această situație, de a avea o a doua casă într-un centru pentru pacienții cu arsuri, din cauza anilor de corupție care au precedat și au făcut posibil incendiul din Colectiv. Cu toate acestea, nu sunt în măsură să vă îndemn să ieșiți astăzi la urne, în plină pandemie, tributari unui sistem medical mult mai bolnav decât cei pe care ar trebui să-i vindece. Vă spun doar că mă tem de viitoarele tragedii din această țară, al căror început va fi scris de mâine încolo, dacă nu schimbăm ceva astăzi, exercitându-ne dreptul suprem de a ne decide soarta”, a scris Alexandra Furnea, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ – #COLECTIV | În 5 ani, justiția n-a fost în stare să spună cine este vinovat pentru tragedia care a răpit 65 de vieți

Aceasta susține că putem să demonstrăm că aparținem și ne pasă de țară punând ștampila pe buletinele de vot.

Nu vă îndemn la nimic. Doar vă rog. Vă rog să cumpăniți cu înțelepciune și, dacă puteți, să luați destinul României în mâini. Puneți-vă mască (măști) și mănuși, apoi mergeți și arătați-le că nu suntem ai lor, ci ai noștri. Ne aparținem și ne pasă de țara aceasta și de viitorul ei – al nostru. Vă mulțumesc, în calitate de cetățean al României, tuturor celor care ați pus astăzi ștampila pe buletinele de vot și tuturor celor care o veți pune de acum încolo.

Vă las o fotografie cu trupul meu după Colectiv, nu ca o formă de șantaj emoțional, ci ca un simbol însângerat a ceea ce a fost România până acum. Haideți să încercăm să construim un alt „după”, un „de acum încolo” în care astfel de răni nu vor mai brăzda niciun corp”, a adăugat ea.

Am votat prin corespondență din „reședința” mea temporară dintr-o clinică de recuperare. Am ajuns în această situație,…

Publicată de Alexandra Furnea pe Duminică, 6 decembrie 2020

Sursă foto: Inquam photos/ Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *