Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ciolacu: Meleșcanu rămâne în funcție până la motivarea CCR/ Sunt 5,6 colegi din PSD care își doresc funcția de președinte al Senatului

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 22 ianuarie 2020 Etichete: , , , ,

Președintele interimar al PSD a declarat că Teodor Meleșcanu va rămâne președinte al Senatului până când se va motiva decizia CCR prin care s-a stabilit că numirea fostului ministrul este neconstituțională. Marcel Ciolacu a precizat că ulterior va fi propus un social-democrat la șefia Senatului.

Am luat act de decizia CCR. Nu se discută. Nicio decizie a Curții nu trebuie s-o discute nimeni niciodată. După ce apare motivarea în Monitorul Oficial, ea se va pune în aplicare. (…) Constituțional, exista o decizie, urmează să existe motivare, e dreptul domnului Meleșcanu să-și vadă motivarea. Am luat act de decizia domnului Meleșcanu (de a nu-și da demisia). Este posibil să se facă schimbarea aceasta până depunem moțiunea de cenzură. Am înțeles că sunt vreo cinci sau șase colegi care doresc să fie președinți ai senatului. Noi am luat o decizie. Grupul PSD va hotărî prin vot cine va fi candidat. Va fi o propunere din partea PSD, nu vom merge tot cu propunerea lui Meleșcanu„, a declarat Marcel Ciolacu la Realitatea Plus.

Președintele Camerei Deputaților a precizat că soluția pentru alegerile anticipate este ca premierul Ludovic Orban să își dea demisia.

Am înțeles de la domnul Orban că vrea anticipate. De ce a luat parlamentari? Nu este logic. La televizor spui că vrei anticipate, dar în Parlament îți consolidezi majoritatea. Eu cred că minte, cu anticipatele. Eu cred că dacă domnul Orban vine și își depune demisia, atunci se poate ajunge la anticipate. Asta ar fi soluția. Dacă domnul Orban își dorește anticipate să își dea demisia mâine dimineața. Eu am așteptat de la domnul Orban să guverneze țara. Nu să schimbe legile electorale. Moțiunea de cenzura trece”, a mai spus Ciolacu.

De asemenea, Marcel Ciolacu a afirmat că nu știe dacă va candida la șefia Partidului Social Democrat, dacă nu trece moțiunea de cenzură.

Nu am anunțat dacă o să candidez sau nu. O decizie asupra datei Congresului o să o luăm după mai multe întâlniri, care vor avea loc săptămâna viitoare. Vrem să facem niște modificări. Dacă ajungem la o linie pe care o dorim cu toții, presupun că PSD intră într-o nouă eră. Nu știu dacă o să candidez la șefia PSD, dacă nu trece moțiunea de cenzură. Nu văd o legătură între ele. Eu mă vad foarte des cu domnul Grindeanu. Am depășit etapa când se vorbea de trădători și dușmani ai poporului. Eu, în afara partidului, nu am dușmani, ci adversari politici. În interiorul partidului am colegi. S-a dus epoca unui tătuc la PSD, e nevoie de o nouă echipă. Trebuie să lăsăm acest partid să respire și să iasă oamenii la vedere. Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu vor căuta să facă o echipă, dacă nu facem parte din aceeași echipă vom face moțiuni sau vom face parte din echipe diferite”, a precizat Marcel Ciolacu.

Decizia CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, că alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului este neconstituțională.

“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea şi a constatat că Hotărârea Senatului nr.36/2019 pentru alegerea președintelui Senatului este neconstituţională. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Senatului”, transmite CCR.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost făcută de ALDE, PNL, PMP, UDMR  dar și de alți senatori neafiliați.

Pe 10 septembrie, Teodor Meleșcanu a fost ales la șefia Senatului cu sprijinul PSD. Asta după ce, în luna august, ALDE, partidul din care Meleșcanu făcea parte, a ieșit de la Guvernare.

Primul care a reacționat a fost Călin Popescu Tăriceanu care a susținut că modul în care a fost ales Teodor Meleșcanu încalcă regulamentul de funcționare a forului legislativ și a anunțat că va sesiza CCR.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/melescanu-ramane-in-functie-pana-la-motivarea-deciziei-ccr-ciolacu-sunt-56-colegi-care-isi-doresc-functia/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *