Mehedinți: Polițist rutier, reținut după ce i-a promis unei femei prinse drogată la volan că îi „va rezolva” dosarul penal contra 1.500 de euro
Un agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin – Biroul Rutier a fost reținut pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită.
Conform anchetatorilor, din cercetările efectuate, a rezultat că, „în data de 18.01.2024, o persoană a fost testată de către un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin – Biroul Rutier, cu aparatul „Drager DrugTest“, după ce a condus un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu și a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, rezultatul fiind pozitiv la substanța cocaină”.
Apoi, șoferiței depistate drogată la volan i-au fost prelevate mostre biologice de sânge și de urină în vederea determinării în organism a prezenței substanțelor psihoactive. Mai multe detalii, pe Gândul.ro.
Foto: Inquam Photos/Cornel Putan
Comentarii