Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Marcel Ciolacu, prima ședință cu noua conducere a PSD. Discuții despre strategia la parlamentare și prezidențiale

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 26 august 2024

Premierul Marcel Ciolacu a convocat în dimineața zilei de luni, 26 august, prima ședință a noii conduceri social-democrate. Noua conducere a avut pe masă strategiile privind campaniile electorale ce vor urma, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.

PSD și-a ales sâmbătă, 24 august, noua conducere. Echipa îi cuprinde pe Sorin Grindeanu şi Daniel Băluţă, ca prim-vicepreşedinţi, Mihai Tudose, preşedintele Consiliului Naţional, Paul Stănescu, secretar general. Alţi lideri se află pe funcţiile de vicepreşedinţi, precum Lia Olguţa Vasilescu, Gabriel Zetea, Vasile Dîncu, Elisabeta Lipă, Mihnea Costoiu Marian Neacşu, Claudiu Manda.

Purtătorul de cuvânt a transmis că social-democrații au discutat și despre principalul subiect de pe agendă, cel legat de pensii.

„Astăzi a avut loc întâlnirea Biroului Permanent Naţional în noua formulă. S-au discutat, în principal, chestiuni organizatorice legate de campaniile electorale care vor urma, s-a discutat despre principalul subiect de pe agendă, acela al pensiilor, s-a reiterat ideea că vor fi transmise informări clare către toţi pensionarii astfel încât să se ştie clar că nicio pensie nu va scădea. S-a discutat despre întâlnirile zonale pe care le vom avea în perioada următoare”, a afirmat Romaşcanu, la sediul central al PSD.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii