Marcel Ciolacu le cere social-democraților să nu se îmbolnăvească de COVID: Guvernul Cîțu va pleca acasă
Marcel Ciolacu a trimis miercuri, 29 septembrie, un mesaj prin care le cere parlamentarilor PSD să evite adunările publice cu multe persoane și evenimentele care pot fi amânate, pentru a se feri de apariția unor cazuri de COVID-19 în rândul social-democraților, concomitent cu plenul reunit, în care se va dezbate și vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu.
„Vă rog să vă limitați acțiunile în teritoriu în următoarele zile. Evitați adunările publice cu multe persoane și evenimentele care pot fi amânate”, este mesajul transmis de Marcel Ciolacu pe un grup de Whatsapp al deputaților PSD, obținut de Main News.
Liderul PSD vrea să se asigure că parlamentarii social-democrați vor fi prezenți în plenul de marți, 5 octombrie, când se va dezbate și vota moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu.
„Avem de trecut o moțiune de cenzură! Vreau să fim prezenți TOȚI marți în Parlament! Guvernul Cîțu va pleca acasă!”, le-a transmis Ciolacu parlamentarilor PSD.
Context
Moțiunea de cenzură depusă marți de PSD va fi citită joi, 30 septembrie, și dezbătută și votată în data de 5 octombrie, a anunțat marți, 28 septembrie, Anca Dragu, președintele Senatului.
În urma deciziei CCR de marți, USR PLUS și AUR au anunțat că vor vota orice moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu care ajunge la vot prima, indiferent că este cea depusă de PSD sau cea de USR PLUS împreună cu AUR.
Biroul Național al USR PLUS și-a mandatat marți reprezentanții în Birourile Permanente Reunite să aprobe orice moțiune de cenzură, inclusiv cea depusă de PSD, pentru demiterea cabinetului condus de Florin Cîțu.
Claudiu Târziu, co-președinte al AUR, a declarat, pentru Main News, că parlamentarii formațiunii pe care o conduce vor vota orice moțiune depusă împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu.
„Am spus că votăm orice moțiune împotriva acestui Guvern care trebuie înlocuit imediat, dacă am fi siliți să votăm moțiunea PSD în mod nejustificat, atunci am vota-o”, a precizat Târziu.
Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Comentarii
[…] Radu Popa, deputat PSD de Dâmbovița, s-a infectat cu COVID-19 la 4 zile după ce s-a căsătorit, deși liderul Marcel Ciolacu le-a cerut parlamentarilor social-democrați să evite situațiile în …. […]