Marcel Ciolacu îl critică pe Klaus Iohannis: „Vi s-a părut că 10 ani de zile a fost un preşedinte independent, apolitic?”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat despre şeful statului, vineri, întrebat despre prezenţa lui Nicolae Ciucă alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Summit-ul NATO de la Washington, că nu a fost un preşedinte independent şi apolitic şi că s-a implicat în viaţa politică şi în campaniile electorale, alături de PNL, dar şi că a atacat PSD şi pe el, personal. „Dumneavoastră aveţi alte aşteptări, pe sfârşit de mandat? Eu nu am. Pe mine, de exemplu, mama, Dumnezeu să o ierte, ştiu că în clasa întâi m-a luat de mână şi m-a dus la şcoală”, a comentat Ciolacu.
Preşedintele PSD a fost întrebat despre prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, la Summit-ul NATO, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi dacă l-a deranjat faptul că şeful statului l-a prezentat pe liderul PNL oficialilor.
”Nu vreţi să îl întrebaţi pe domnul preşedinte? Vi s-a părut că 10 ani de zile, domnul preşedinte Iohannis a fost un preşedinte independent? Vi s-a părut că domnul Klaus Iohannis, 10 ani de zile, a fost un preşedinte apolitic? Vi s-a părut că domnul Klaus Iohannis nu s-a implicat în viaţa politică şi în campaniile electorale, alături de PNL? În cei 10 ani de zile. Domnul Klaus Iohannis nu s-a implicat în campaniile PNL? Domnul preşedinte Klaus Iohannis nu a atacat PSD şi impliciat, pe mine, personal?”, a afirmat Ciolacu.
”Dumneavoastră aveţi alte aşteptări, pe sfârşit de mandat? Eu nu am. Pe mine, de exemplu, mama, Dumnezeu să o ierte, ştiu că în clasa întâi m-a luat de mână şi m-a dus la şcoală”, a mai spus preşedintele PSD.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii