Marcel Ciolacu, despre protestele transportatorilor și fermierilor: Sunt îndreptățite. 99% dintre solicitările de la Ministerul Agriculturii s-au închis
Premierul Marcel Ciolacu este de părere că protestele fermierilor şi ale transportatorilor sunt ”îndreptăţite”, afirmând că nemulţumirile vin pe fondul unei ”frustrări acumulate”, în condiţiile în care în ultimii ani au fost multiple crize, de la pandemia de COVID, la război. El consideră însă că, înainte de a recurge la blocarea drumurilor, protestatarii ar fi trebuit să poarte un dialog cu autorităţile şi să recurgă la proteste dacă ar fi constatat ”opacitate” din partea Guvernului.
”În primul rând, am încercat să înţeleg de unde au pornit aceste proteste, din punctul meu de vedere, ca şi prim ministru, ele sunt îndreptăţite şi am să vă explic exact. Era evident. Nu sunt lucruri care au trenat sau pe care le-am făcut eu în cele şase luni de mandat de prim ministru. Este o frustrare acumulată: am avut pandemia, a fost criza energetică, a pornit războiul, a fost o afluenţă de marfă din Ucraina pe teritoriul României, a fost un preţ, pe emoţie, un preţ mare, pe urmă a scăzut preţul, inputurile pe care fermierii le-au cumpărat anul trecut le-au cumpărat foarte scump, ele ieftinindu-se în primăvară şi preţurile scăzând la produsele agricole. Deci un factor cumulat, lucruri care nu au ţinut neapărat de un guvern, dar lucruri pe care trebuia să le sesizăm, ca şi guvernanţi”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3.
El a susţinut că ar fi trebuit ca, înainte să recurgă la blocarea drumurilor, cei nemulţumiţi să aibă un dialog cu autorităţile.
”Sunt şi foarte multe poveşti. Abordarea, în schimb – şi asta am vorbit şi cu ministrul Agriculturii şi cu ministrul Transporturilor – abordarea trebuia una diferită, de la marii fermieri care ar fi putut, eventualele pierderi de anul trecut, cumpărând inputurile scump şi vânzând marfa ieftin, a fost şi secetă în sudul României, la micii fermieri. Trebuia o abordare total diferită şi facilităţi axate la mici fermieri, cu 300, 500 hectare, până la o mie de hectare. La fel s-a întâmplat şi la transportatori: marile companii şi companiile care… companii de familie, au două camioane pe care, de obicei, le şofează singuri şi abordările din sistemul vamal, când se iese din ţară. Toate aceste lucruri trebuiau mai mult discutate. Ce-mi pare rău este faptul că s-a pornit ca un fel de război între agricultori şi transportatori şi Guvernul României sau autorităţi, în general, pentru că nu s-a scandat nimic cu rea credinţă. Poate acest dialog ar fi trebuit întâi început cu autorităţile şi pe urmă să vedem, dacă nu se găsesc soluţii sau există o opacitate din partea Guvernului, să se fi ajuns în zona extremă de încercare a blocării drumurilor, pentru că totuşi am reuşit anul trecut să închidem România într-un echilibru macroeconomic. Orice grevă aduce şi prejudicii economice, aduce şi un disconfort populaţiei. Ar fi trebuit căutat un dialog întâi şi dacă nu am fi găsit împreună soluţiile, cum se pare că până în acest moment le-am găsit, atunci să fi recurs la astfel de lucruri”, a detaliat premierul.
El a spus că „aproape 99% dintre solicitările de la Ministerul Agriculturii s-au închis”.
”Ce mi-e mie ciudă este că 90% dintre ele (dintre obiectele revendicărilor – n.r.) erau bugetate pe anul în curs. Era normal că nu am avut timp, niciun ministru nu putea să aibă timp în trei zile, patru zile să le şi promoveze ca şi hotărâri de Guvern sau ordonanţe sau dacă e nevoie de legi în Parlament”, a adăugat prim-ministrul.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii