Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

MApN: Navele de luptă rusești vizează și obiective aflate foarte aproape de România/ Câte nave civile românești erau în Portul Reni, la momentul atacului

By Dragomir Georgiana , in Război în Ucraina Stirile zilei , at 1 august 2023 Etichete: , , , ,

Rachetele lansate de navele de luptă ruseşti vizează şi obiective aflate foarte aproape de România, a afirmat, marţi, 1 august, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care a participat la ceremonia dedicată împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer (RSA) „General Nicolae Dăscălescu”.

Oficialul de la Ministerul Apărării(MApN) susține, însă, că România nu este în pericol, iar dotările Forțelor Aeriene contibuie la securitatea țării noastre.

„În acest an, am finalizat prima etapă a dotării Forţelor Aeriene Române cu sisteme de rachete sol-aer cu bătaie Patriot. Cele patru sisteme care au intrat deja în dotarea Regimentului 74 Patriot aduc României un plus important de securitate a spaţiului aerian. Sunt şi alte programe importante în acest domeniu pe care le avem în pregătire, cum ar fi programul SHORAD-VSHORAD, dar şi alte investiţii în tehnică şi tehnologie de ultimă generaţie. Acestea vor asigura României nivelul de apărare pe care îl merită şi de care are atâta nevoie, mai ales în actualul context de securitate”, a subliniat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Cât de aproape a fost atacul armatei ruse de România.  ANR: „Nu toate cele opt nave au sosit ca urmare a atacurilor Rusiei”

Reamintim, o navă civilă românească care se afla în Portul Reni, din regiunea Odesa, a fost avariată ușor în atacul cu drone al Rusiei, în urmă cu o săptămână.  Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a precizat că echipajul nu a fost afectat și a continuat drumul.

Oficialii MAE au menționat că nu există români răniți în urma atacurilor cu drone ale Rusiei asupra porturilor Reni și Ismail care, pe Dunăre, au graniță comună cu Ucraina. Autoritatea Navală Română a precizat, pentru Main News, că în perioada 20-26 iulie, când porturile ucrainene erau atacate din plin de armata rusă, opt nave comerciale românești aflate în Portul Reni(Ucraina) s-au deplasat spre Portul Galați, unde fie au acostat, fie au tranzitat zona și s-au îndreptat spre alte porturi din amonte.

„Nu toate cele opt nave au sosit ca urmare a atacurilor Rusiei”, au subliniat reprezentanții ANR, la solicitarea Main News.

Sursă foto: Ministerul Apărării 

Comentarii