Managerul Institutului „Matei Balș”, demis din cauza datoriilor neplătite
Ministerul Sănătății l-a demis luni, 28 octombrie, pe managerul Spitalului de Boli Infecțioase Matei Balș, Cătălin Apostolescu, din cauza datoriilor cu vechime mai mare decât termenul scandent de plată, a transmis ministerul de resort într-un comunicat de presă.
În locul acestuia a fost numit, interimar, directorul medical al institutului, Adrian Marinescu.
„Eliberarea din funcția de manager al Institutului Național de Boli Infețioase «Prof. Dr. Matei Balș», a dr. Cătălin Apostolescu s-a facut în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit p) din Legea nr. 95/2006.
Potrivit prevederilor legale menționate, contractul de management încetează «în cazul existenței a 3 luni consecutive de plăți restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situația în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate»”, se arată în precizarea Ministerului Sănătății.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii