Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Maia Sandu vine în vizită la Timișoara, la invitația lui Dominic Fritz / Președinta Republicii Moldova se va întâlni cu Majestatea Sa Margareta

By Preda Maria , in Politic Republica Moldova Stirile zilei , at 12 ianuarie 2024 Etichete: , , ,

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu vine în vizită în România, la Timișoara, pe 12 și 13 ianuarie, la invitația primarului timișorean Dominic Fritz. Maia Sandu se va își va primi premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”, în calitate de primă laureată a decernării, și va fi găzduită sâmbătă la Castelul Regal de la Săvârșin, de către Majestatea Sa Margareta, se arată în comunicatul oficial al Administrației Prezidențiale din Republica Moldova. 

Conform comunicatului, Maia Sandu va efectua vizita oficială la invitația primarului Dominic Fritz și va participa la Gala „Timișoara Pentru Valori Europene” și își va ridica premiul în calitate de „prima laureată a acestui premiu, instituit de Municipiul Timișoara în 2023. Premiul onorează personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene”. Tot vineri, Maia Sandu va avea o întrevedere cu comunitatea de moldoveni stabilită la Timișoara.

Mai mult, lidera statului din Republica Moldova va fi găzduită la Castelul Regal de la Săvârșin de către Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, împreună cu Alteța Sa Regală, Principele Radu.

Maia Sandu a efectuat ultimă vizită oficială în România în aprilie 2023, când a participat la o reuniune trilaterală, alături de președintele Klaus Iohannis și cancelarul german Olaf Scholz, când cei trei oficiali au discutat despre susținerea sprijinului acordat Republicii Moldova și consolidarea parcursului european al statului.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii