Maia Sandu, interviu pentru LeMonde: Vladimir Putin trebuie oprit
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține ferm creșterea sprijinului acordat Ucrainei, considerând-o un „barometru” pentru Republica Moldova „atâta timp cât Kievul rămâne rezistent”. Ea consideră că este crucial ca Vladimir Putin să fie oprit pentru a asigura securitatea europeană, potrivit unui interviu publicat vineri în cotidianul Le Monde și relatat de AFP.
”Azi ne simţim în securitate mulţumită rezistenţei Ucrainei, însă Europa – nu doar Europa, ci toate ţările care ţin la respectarea frontierelor lor – ar trebui să înţeleagă că Vladimir Putin trebuie să fie oprit. Dacă vrem pace, trebuie să ajutăm Ucraina prin toate mijloacele”, declară cotidianului francez şefa acestei ţări situate între România şi Ucraina.
”Cred că mulţi (europeni) înţeleg acum că Vladimir Putin nu se va opri. Trebuie (…) să găsim mijlocul de a fi mai eficienţi în susţinerea Ucrainei”, subliniază ea, în marja unei vizite oficiale la Paris.
Maia Sandu exprimă satisfacția față de semnarea unui acord de apărare cu Franța, descris ca fiind „un prim pas către consolidarea securității Republicii Moldova și a regiunii Europei de Est”. Conform acestui acord, în lunile următoare, va fi deschisă o misiune permanentă de apărare la Chișinău.
O sursă diplomatică din Republica Moldova subliniază că acest acord nu oferă garanții de securitate.
Republica Moldova se confruntă cu o creștere a presiunii rusești pe măsură ce avansează către integrarea europeană, a declarat președinta țării, care are o populație de 2,6 milioane de locuitori.
Autoritățile de la Chișinău sunt preocupate de o posibilă intensificare a campaniilor de dezinformare în contextul apropiatelor alegeri prezidențiale și a referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, programat pentru toamnă, după ce 27 de state membre ale UE au decis să înceapă negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniune.
Conform experților, Rusia utilizează regiunea separatistă moldoveană Transnistria pentru a exercita presiuni asupra autorităților de la Chișinău, din cauza nemulțumirii față de orientarea europeană a Republicii Moldova.
La finele lunii februarie, separatiștii proruși din Transnistria au cerut Rusiei „măsuri de protecție” împotriva ceea ce ei consideră a fi o „creștere a presiunii” din partea Republicii Moldova.
Cu toate acestea, președinta Republicii Moldova susține că situația din Transnistria este stabilă.
”Acest «apel» (al separatiştilor proruşi moldoveni) apare într-o perioadă în care regimul de la Tiraspol a cerut atât Rusiei, cât şi UE, Organizaţiei Cooperării şi Dezvoltării Economice (OCDE) şi ONU bani, dar nu şi o susţinere miliatră”.
Ea dă asigurări că un număr ”considerabil de persoane” din această regiune a ”cerut paşaport” moldovean, de la începutul Războiului din Uceraina.
”Azi, 90% dintre transnistreni deţin acest paşaport. Asta înseamnă că ei înţeleg importanţa păcii şi că că vor să-şi lege viitorul de Republica Moldova”, apeciază ea.
”Am văzut, de asemenea, mulţi bărbaţi tineri venind la Chişinău, pentru a evita să fie înrolaţi în armata rusă”, declară Maia Sandu.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii