Thursday, May 19, 2022
Jurnalism corect


Mai multe ONG-uri și grupuri civice, scrisoare deschisă către noul ministru de Interne: Oamenii cer desecretizarea dosarului din 10 august

By Madalina Balaceanu , in Fara categorie , at 7 noiembrie 2019 Etichete: ,

Mai multe organizații și grupuri civice din România și din diaspora i-au transmis o scrisoare deschisă noului ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, prin intermediul căreia îi cer, printre altele, desecretizarea dosarului 10 august 2018.

De asemenea, organizațiile mai solicită și declanșarea unor anchete privind comportamentul unor înalți responsabili din Jandarmerie.

„Ministerul de interne, în speță, Jandarmeria Română a avut uneori în această perioadă un comportament nedemocratic, manifestându-se asemenea unei gărzi pretoriene a grupului infracțional care a supus România, aproape scoțând-o din spațiul european. Aceste acte de violență instituțională, larg criticate și de instituțiile europene, trebuie să dispară dintr-un stat de drept, în care respectarea drepturilor și a libertăților individuale ar trebui sa fie nenegociabile”, se arată în scrisoarea adresată lui Marcel Vela.

Solicitări

În acest context, grupurile civice solicită: desecretizarea dosarului 10 august 2018, declanșarea unor anchete interne privind comportamentul unor înalți responsabili din Jandarmerie și a rolului pe care aceștia l-au avut în 10 august 2018, dar și cu prilejul altor manifestări de amploare care au avut loc la București, sancționarea acelor jandarmi care au aplicat amenzi ilegale, dovedite a fi astfel în instanță, realizarea unei evaluări a activității corpurilor de jandarmerie din orașele României unde au avut lor proteste și unde au fost reclamate abuzuri contra protestatarilor, declanșarea unor verificări privind fabricarea unor dosare penale unor lideri ai grupurilor civice, de către Poliția Română în vara anului 2018, acte vădite de poliție politică, dar și inițierea de consultări cu grupurile civice.

„Speram la o reactie pozitiva si ne dorim o colaborare care sa aiba ca rezultat un comportament democratic al institutiilor de ordine din Romania, institutii care sa sustina si sa apere drepturile constitutionale ale cetatenilor romani”, au încheiat organizațiile.

Organizatiile semnatare sunt:

Federatia Initiativa Timisoara,

Initiativa Romania,

#activAG Pitesti,

Asociatia Aradul Civic,

Stafeta Steagului Uniunii Europene,

Voluntari in Europa,

Asociatia Platforma Oradea Civica 2017,

Miscarea pentru Dezvoltarea Moldovei,

Reset Iasi,

Asociatia Voci pentru Democratie si Justitie – VeDem Just,

#Rezist Galati,

Diaspora Milano,

Grupul Civic Madrid-Ro,

Rezist Dublin,

Actiunea Civica Galati,

Rezist Budapesta,

Rezist Ingolstadt. Si eu sunt din Romania,

Canada Save Rosia,

Diaspora Franta solidara cu Romania,

Asociatia Bihorul Civic,

EuRoAleg,

#Rezist Milano

Protestatari Pro Democratie Londra.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat în cadrul audierilor din comisiile de specialitate, că raportul privind evenimentele din 10 august 2018 trebuie desecretizat pentru a elimina neîncrederea existentă în rândul populației.

Inquam photos/ Adriana Neagoe

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW