Mai multe kilograme de cannabis ar fi urmat să ajungă în țară. Trei bărbaţi, arestaţi preventiv
Procurorii DIICOT cercetează trei bărbaţi, aflaţi în arest preventiv pentru infracţiuni de trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv. În urma unor percheziţii făcute la locuinţele şi în autoturismelor suspecţilor, oamenii legi au descoperit zeci de kilograme de droguri şi sume mari de bani despre care bănuiesc că provin de pe urma traficului de substanţe interzise, informează Poliția Română.
Suspecții au vârsta cuprinsă între între 24 şi 38 de ani și sunt în vizorul procurorilor de mai mult timp. Ei au început să cumpere şi s distribuie droguri încă din vara anului trecut. Totul s-a întâmplat pe raza județului Cluj, trasmite DIICOT.
Unul dintre suspecţi a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri. Ulterior, la percheziții, s-a descopeit că avea mașina ticsită de cannabis.
„În interiorul unui autoturism au fost identificate şi ridicate cantităţile de peste 26 de kilograme canabis şi 18 kilograme substanţă cristalină (3-CMC). De asemenea, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi indisponibilizate sumele de peste 340.000 de lei şi 4000 de euro” , a transmis DIICOT.
Pe numele celor trei suspecți s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Procurorii DIICOT vor să afle dacă din gruparea infracțională mai fac parte și alte persoane. Prin urmare, cercetările continuă.
Sursă foto: DIICOT
Comentarii