MAE, mesaj către cetățenii români plecați la muncă în Regatul Unit / Ce au de făcut angajații
În contextul pandemiei de coronavirus, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă românilor plecați la muncă în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, ca în cazul în care întâmpină probleme legate de contractele de muncă pe care le au în străinătate, să ia măsuri specifice situației cu care se confruntă.
Sfaturi pentru lucrătorii cu contracte de muncă în derulare:
Angajații/ lucrătorii (de agenție, ”zero” ore) care au un contract de muncă în derulare sunt sfătuiți să își contacteze angajatorul cu privire la deciziile luate de acesta în contextul măsurilor anunțate de autoritățile britanice.
Măsurile adoptate de Guvernul britanic prevăd următoarele:
– munca la distanță; unde nu este posibil, program de muncă flexibil, distanțare lucrători (2 metri).
– concediu medical de bază (Statutory Sick Pay) din prima zi de infectare/autoizolare COVID19 și, dacă contractul prevede, Contractual Sick Pay.
– Coronavirus Job Retention Scheme (disponibilă din aprilie) – plata (pentru 3 luni) unei subvenții de 80% din salariul persoanelor în șomaj tehnic (furloughed workers), desemnate de angajatori, spre evitarea concedierii (max. 2500 lire sterline/lună); angajatorul solicită subvenții.
– accesarea de urgență a Universal Credit (beneficii sociale).
Lucrătorii pe cont propriu (self-employed):
– accesarea de urgență a Universal Credit și Employment and Support Allowance (beneficii sociale), în lipsa dreptului la concediu medical și sprijin financiar.
- Self-employment Income Support Scheme (disponibilă din iunie) – accesarea (pentru 3 luni) unei subvenții în valoare de 80% din media venitului lunar din ultimii trei ani (max. 2500 lire sterline/lună), conform eligibilității.
- Business Interruption Loan Scheme (disponibila în prezent), accesare împrumuturi fără dobândă pe o perioadă de 12 luni (conform eligibilității).
– amânarea plății taxelor datorate la 31 iulie 2020 pentru ianuarie 2021.
Sfaturi pentru lucrătorii cu contract de muncă finalizate:
Persoanele pentru care perioada contractuală a expirat au următoarele posibilități:
– încasarea drepturilor izvorâte din derularea contractului de muncă; solicitarea drepturilor de șomaj și beneficii sociale;
– cei care nu și-au recuperat în totalitate, pe cale amiabilă, drepturile legate de raporturile de muncă, să se adreseze serviciului public de mediere ACAS (telefon 0300 123 1100) sau agenției de administrare fiscală (HM Revenue and Customs), înainte de a părăsi teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru a semnala aspectele problematice legate de derularea/ încetarea contractului de muncă.
sursa foto: Redacție
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/mae-mesaj-catre-cetatenii-romani-plecati-la-munca-in-regatul-unit-ce-au-de-facut-angajatii/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/mae-mesaj-catre-cetatenii-romani-plecati-la-munca-in-regatul-unit-ce-au-de-facut-angajatii/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/mae-mesaj-catre-cetatenii-romani-plecati-la-munca-in-regatul-unit-ce-au-de-facut-angajatii/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/mae-mesaj-catre-cetatenii-romani-plecati-la-munca-in-regatul-unit-ce-au-de-facut-angajatii/ […]