MAE: Încă trei români plecați în vacanță în Grecia au fost infectați cu coronavirus
Trei români care se află în vacanță în Grecia au fost diagnosticați cu coronavirus. Doi dintre ei se află pe Insula Elvia, iar celălalt în Salonic. Până acum, de când Grecia și-a redeschis granițele pentru turiști, cinci români au fost infectați cu Covid-19.
“În continuarea informațiilor cu privire la situația turiștilor români aflați în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit datelor comunicate de către autoritățile locale competente Ambasadei României la Atena și Consulatului General al României la Salonic, doi cetățeni români aflați în Insula Evia și un cetățean român aflat în Salonic au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19”, anunță MAE.
Cei doi români de pe insula Evia care au fost diagnosticați au fost plasați în carantină. De asemenea, prietenii acestora au intrat în izolare și urmează să fie aduși, marți, în România, cu un autocar pus la dispoziție de agenția turistică cu care au plecat în vacanță.
“Cei doi cetățeni români confirmați pozitiv în insula Evia au fost transferați într-o unitate hotelieră special destinată pentru carantină unde vor rămâne pentru 12 zile. Ceilalți membri ai grupului cu care cele două persoane confirmate pozitiv au intrat pe teritoriul R. Elene și care au fost testați, la rândul lor, la momentul intrării în Grecia, au fost plasați în izolare, autoritățile locale asigurându-le apa și alimente, precum și produse de strictă necesitate. Aceștia urmează să revină în țară în cursul zilei de mâine cu un autocar pus la dispoziție de agenția turistică prin care a fost achiziționat pachetul turistic. MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Atena nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară din partea persoanelor în cauză, misiunea diplomatică fiind în contact cu o parte dintre turiști”, conform sursei citate.
Referitor la turistul din Salonic, Ministerul de Externe precizează că “cetățeanul român aflat în Salonic a contactat Consulatul General al României la Salonic, menționând că a fost anunțat de autoritățile elene, la data de 11 iulie a.c., cu privire la rezultatul pozitiv al testării efectuate la intrarea pe teritoriul acestui stat”.
„Persoana în cauză a sosit în Republica Elenă la data de 8 iulie a.c., aflându-se în prezent într-un apartament închiriat în Salonic, împreună cu un alt cetățean român care până la acest moment nu a fost testat. Consulatul General al României la Salonic întreprinde demersuri pe lângă autoritățile elene pentru aplicarea procedurii prevăzute de legislația elenă în astfel de cazuri, inclusiv o eventuală retestare a persoanei infectate. Totodată, Ambasada României la Atena și Consulatul General al României la Salonic au întreprins demersuri de urgență pentru solicitarea de date oficiale din partea autorităților elene centrale cu privire la situația celor trei cetățeni români depistați pozitiv, precum și pentru a se asigura că aceștia primesc îngrijirea și asistența necesare în astfel de situații”, arată MAE.
sursa foto: Pixabay
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/mae-inca-trei-romani-plecati-in-vacanta-in-grecia-au-fost-infectati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/mae-inca-trei-romani-plecati-in-vacanta-in-grecia-au-fost-infectati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/mae-inca-trei-romani-plecati-in-vacanta-in-grecia-au-fost-infectati-cu-coronavirus/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/mae-inca-trei-romani-plecati-in-vacanta-in-grecia-au-fost-infectati-cu-coronavirus/ […]