MAE: Alţi doi cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, sunt ostatici în Fâşia Gaza
Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunţă, marţi seară, că alţi doi cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, sunt ostatici în Fâşia Gaza.
„Precizăm că Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa mențin contactul cu autoritățile israeliene”, a precizat MAE. Potrivit Antena 3, ambasadorii la București ai mai multor țări arabe au fost chemați, marți, în Parlamentul României, pentru a discuta despre situația românilor care se află în Gaza.
De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, 31 octombrie, la Palatul Victoria, o întâlnire cu Ella Haimi, soţia cetăţeanului româno-israelian Tal Haimi, răpit în Fâşia Gaza. Șeful Executivului a dat asigurări că toate autorităţile statului român menţin legătura strânsă cu statul Israel şi fac tot ce este posibil pentru a-i ajuta pe toţi cei cărora acest război le-a adus suferinţă.
Potrivit MAE, în Gaza sunt 240 de români care vor să părăsească zona de conflict, iar autoritățile române spun că fac „tot posibilul” în acest sens.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii