Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ludovic Orban: Partidul Național Liberal consideră că este câștigătorul acestor alegeri

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 6 decembrie 2020

Ludovic Orban se declară încrezător cu privire la rezultatul alegerilor parlamentare, spunând că PNL consideră că este câștigătorul acestui scrutin, deși liberalii se clasează pe locul al doilea, potrivit exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde.

În cercetările sociologice nu sunt cuprinse voturile exprimate între 19:30 și 21:00. Nu sunt cuprinse voturile din diaspora. Luând în considerare marja de eroare, Partidul Național Liberal consideră că este câștigătorul acestor alegeri. Atât câștigătorul moral, cât și câștigătorul la finalul procesului de numărare a voturilor. Le mulțumesc românilor care au ieșit la vot. Respect pe toți aceia care au decis să participe la vot în condiții de pandemie. Le mulțumesc cetățenilor români care au venit la vot și care au decis să voteze PNL”, a declarat Ludovic Orban, într-o declarație de presă la sediul Partidului Național Liberal.

CITEȘTE ȘI: BREAKING Exit-poll CURS-Avangarde: PSD – 30,5%, PNL – 29%, USR – 15,9%

Președintele PNL îndeamnă delegații partidului din secțiile de votare să fie atenți la procesul de numărare a voturilor.

Solicit delegaților din secțiile de votare ai formațiunilor politice democratice, pro europene, care respectă democrația, să fie extrem de atenți la procesul de numărare a voturilor. Cunoaștem obiceiurile celor cu care ne luptăm de 30 de ani. Toți delegații trebuie să fie mobilizați la maxim și atenți la fiecare vot exprimat de cetățenii români”, a precizat Orban.

Acesta s-a arătat încrezător în capacitatea liberalilor de a construi o majoritate parlamentară.

Sunt încrezător de capacitatea PNL de a construi o majoritate parlamentară alături de forțele democratice euro-atlantiste care respectă cetățeanul și care vor dezvoltarea României pentru a forma un Guvern într-un termen cât mai scurt pentru a da României ceea ce are nevoie România: un Guvern responsabil, care poate să fructifice toate oportunitățile de care beneficiază România în următorii patru ani de zile”, a adăugat președintele PNL.

Orban a ținut să transmită un mesaj celor care au ales să nu-și exprime opțiunea de vot.

Închei prin a transmite un mesaj și către cei care, din anumite motive, au ales să nu-și exprime opțiunea de vot. Puterea, într-o societate, aparține cetățenilor. A nu exercita această putere înseamnă a o lăsa în mâna altora. Cu cât numărul celor care își exercită această putere de a delega unor reprezentanți destinul României pentru următorii patru ani de zile, cu atâta democrația este mai puternică și mai reprezentantivă. Chiar dacă la aceste alegeri ați ales să nu ieșiți la vot, vă cer, ca în viitor, să considerați aceste alegeri extrem de importante pentru destinul României. Odată la patru ani, fiecare român are puterea de a decide direcția în care se îndreaptă România. Vom încerca să-i reprezentăm pe toți românii. Atât pe cei care ne-au votat, cât și cei care nu ne-au votat”, este concluzia lui Ludovic Orban.

Sursă foto: Inquam photos/ George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *