Ludovic Orban, despre motivele demiterii lui Adrian Streinu Cercel: Nu poţi să menţii preşedintele Comisiei anti-COVID pe un reprezentant care îşi permite să comunice public nişte opinii personale
Premierul Ludovic Orban a explicat care au fost motivele pentru care Adrian Streinu Cercel a fost demis din funcția de președinte al Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19. Șeful guvernului a precizat că Adrian Streinu Cercel, în calitatea pe care o avea, nu putea prezenta public un plan de măsuri înainte ca acesta să fie aprobat.
În plus, Orban a declarat că respectivele măsuri sunt de natură să încalce drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.
„Domnul Streinu Cercel era preşedintele Comisiei speciale, de la nivelul Ministerului Sănătăţii, de luptă împotriva epidemiei COVID. Şi în această calitate a lansat public nişte măsuri aberante care încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale şi care au creat o stare de emoţie într-un segment extrem de important al populaţiei, nu numai pentru persoanele în vârstă, ci şi pentru familiile lor. Ca să nu spun de alte aberaţii care au fost prezentate public. În calitatea pe care o avea, de preşedinte al Comisiei, nu avea dreptul să comunice public astfel de măsuri”.
Totodată, premierul a explicat că documentul prezentat de Adrian Streinu Cercel vine în contradicție cu principiile secolului 21.
„Nu poţi să menţii preşedintele Comisiei anti-COVID pe un reprezentant care îşi permite să comunice public nişte opinii personale, nişte propuneri, în condiţiile în care el acţionează într-un regim instituţional, în cadrul Ministerului Sănătăţii. Ceea ce a făcut domnul Cercel este de neacceptat. În document se referea la necesitatea unui Guvern COVID se referea la lucruri grave, de carantinare a persoanelor în vârstă, persoanelor de peste 65 de ani, la desprinderea de familii, mutarea din sânul familiei a acestor persoane, plus alte propuneri ca statul să preia distribuirea electricităţii, distribuirea apei. Deci un asemenea document într-o contradicţie flagrantă cu lumea în care trăim rar mi-a fost dat să văd”.
Prim-ministrul l-a acuzat pe Adrian Streinu Cercel și pentru planul de testare în masă a populației prin teste rapide.
„Evident că, după ce a lansat, tot în spaţiul public, astfel de idei, a generat extrem de multe nelinişti, extrem de multe nemulţumiri în condiţiile în care era clar că nu poţi să-ţi permiţi să accepţi ca cetăţenii români să fie testaţi altfel decât cu aparatele validate. (…) Nu poate un infecţionist sau un medic specialist să vorbească public despre un mijloc de testare care are o precizie foarte mică. (…) Aşa ceva nu este acceptabil. Nu mai vorbesc de alte şi alte lucruri. Aici, lucrurile sunt simple: comunicarea, mai ales într-o perioadă de criză epidemiologică, este una extrem de riguroasă, în care trebuie anunţate doar lucruri bine fundamentate, decizii care sunt adoptate de autorităţile competente, nu păreri personale, nu opinii, şi mai ales nu opinii care să vină în contradicţie flagrantă cu toate deciziile autorităţilor, cu toate deciziile Guvernului”, a mai spus Ludovic Orban.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/ludovic-orban-despre-motivele-demiterii-lui-adrian-streinu-cercel-nu-poti-sa-mentii-presedintele-comisiei-anti-covid-pe-un-reprezentant-care-isi-permite-sa-comunice-public-niste-opinii-personale/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 26268 additional Info to that Topic: mainnews.ro/ludovic-orban-despre-motivele-demiterii-lui-adrian-streinu-cercel-nu-poti-sa-mentii-presedintele-comisiei-anti-covid-pe-un-reprezentant-care-isi-permite-sa-comunice-public-niste-o…