Lovitură pentru Radu Mazăre: instanța a respins cererea prin care fostul primar a solicitat anularea condamnării în dosarul plajelor / Omul de afaceri Dragoș Săvulescu, victorie de etapă în același proces
Instanța Supremă a respins contestația prin care Radu Mazăre a solicitat anularea condamnării la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor de plaje. Decizia ÎCCJ este definitivă. În schimb, judecătorii au decis că o cerere similară, formulată de omul de afaceri Dragoș Săvulescu, și el condamnat în dosar, îndeplinește condițiile pentru a fi analizată.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care, dacă este admisă, poate anula sentința definitivă de condamnare, procesul urmând să fie reluat. În cazul lui Mazăre, demersul a fost respins. În ceea ce îl privește pe Săvulescu, judecata va continua, pentru că instanța a admis, de principiu, contestația. Judecătorii vor decide dacă, în cele din urmă, îi dau sau nu dreptate.
,,Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii-condamnaţi Mazăre Radu Ştefan, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen. (…) Admite, în principiu, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii-condamnaţi Dima Alin Horaţiu, Andrei Aurel Jean, Nejloveanu Niculae, Giurgiucanu Georgică şi Săvulescu Emil Dragoş împotriva aceleaşi decizii penale. Respinge ca nefondate cererile de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere formulate de contestatorii Dima Alin Horaţiu, Nejloveanu Niculae, Giurgiucanu Georgică şi Săvulescu Emil Dragoş. (…) Definitivă”, se arată în minuta Instanței Supreme.
Mazăre, dus la instanță
Radu Mazăre a fost dus, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a judecat solicitarea sa, de anulare a condamnării definitive din dosarul retrocedărilor ilegale de plaje.
Fostul edil al Constanței a fost condamnat, în februarie, la nouă ani de închisoare. În mai, el a fost extrădat din Madagascar și încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Săvulescu, dat în urmărire
Omul de afaceri Dragoș Săvulescu a fost și el condamnat în dosarul retrocedărilor de plaje, la cinci ani și jumătate de închisoare. La scurt timp după verdict, el a fost dat în urmărire. Polițiștii nu l-au găsit pentru a pune în aplicare decizia instanței.
Dosarul retrocedărilor de la malul mării a fost trimis în judecată în anul 2008. Radu Mazăre și alte 36 de persoane au intrat în vizorul DNA, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia.
Potrivit procurorilor, au fost restituite ilegal suprafețe de plajă şi faleză. Prejudiciul calculat de anchetatori în dosar este de aproximativ 114 milioane de euro.
Inquam photos/ Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/lovitura-pentru-radu-mazare-instanta-a-respins-cererea-prin-care-fostul-primar-a-solicitat-anularea-condamnarii-in-dosarul-plajelor-omul-de-afaceri-dragos-savulescu-victorie-de-etapa-in-acelasi-pr/ […
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/lovitura-pentru-radu-mazare-instanta-a-respins-cererea-prin-care-fostul-primar-a-solicitat-anularea-condamnarii-in-dosarul-plajelor-omul-de-afaceri-dragos-savulescu-victorie-de-etapa-in-acelas…
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/lovitura-pentru-radu-mazare-instanta-a-respins-cererea-prin-care-fostul-primar-a-solicitat-anularea-condamnarii-in-dosarul-plajelor-omul-de-afaceri-dragos-savulescu-victorie-de-etapa-in-acelasi-pr/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/lovitura-pentru-radu-mazare-instanta-a-respins-cererea-prin-care-fostul-primar-a-solicitat-anularea-condamnarii-in-dosarul-plajelor-omul-de-afaceri-dragos-savulescu-victorie-de-etapa-in-acelasi-pr/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 59241 additional Information to that Topic: mainnews.ro/lovitura-pentru-radu-mazare-instanta-a-respins-cererea-prin-care-fostul-primar-a-solicitat-anularea-condamnarii-in-dosarul-plajelor-omul-de-afaceri-dragos-savulescu-victori…