Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Liviu Dragnea pierde definitiv procesul în care a cerut dizolvarea PSD

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 17 decembrie 2019 Etichete: ,

Liviu Dragnea a pierdut procesul în care fostul preşedinte PSD a cerut dizolvarea partidului, conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti. 

Decizia este definitivă.

Liviu Dragnea s-a adresat instantei tribunalului București printr-o cerere în care spune că PSD ar trebui dizolvat întrucât și-a însuşit actul ilegal comis de organizaţia PSD Teleorman referitor la angajările fictive ale celor două femei de la DGASPC, cauză pentru care fostul președinte social democrat a fost condamnat și încarcerat în penitenciarul Rahova, în luna mai.

Dragnea susţine că având că vedere că cele două angajate DGASPC care au lucrat în realitate la PSD Teleorman au comis fapte de fraudă, activitatea organizaţiei judeţene a fost ilicită în perioada 2006-2012, ceea ce duce, potrivit legii, la dizolvarea acesteia. În condiţiile în care la votarea modificărilor de statut din 29 iulie au participat inclusiv reprezentanţi ai PSD Teleorman, Liviu Dragnea susţine că PSD şi-a însuşit actul ilegal comis de organizaţia Teleorman, ceea ce ar putea duce chiar la dizolvarea întregii formaţiuni.

Mai multe detalii aici.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW