LIVE Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Națională a Franței: Țările noastre au dovedit că au capacitatea și voința politică de a lucra împreună pentru o Europă mai puternică
Președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, alături de mai mulți miniștri din Cabinetul Orban, au participat, marți, la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Franței.
Klaus Iohannis: O dată emblematică, un simbol pentru toate țările democratice. Doresc să adresez în numele meu personal și al tuturor românilor, urări de fericire și prosperitate întregului popor francez. Anul acesta, sărbătorim Ziua Națională a Franței într-un moment important pentru relațiile noastre. 2020 marchează aniversarea a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Franța.
Franța a marcat enorm destinul României ca națiune și ca stat. Prin sprijinul oferit în momente de răscruce ale istoriei sale, de la rolul jucat în unirea principatelor române, la frăția de arme între români și francezi în timpul primului război mondial.
Clădite pe o istorie comună, relațiile româno-franceze au cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani. Ele sunt stimulate de parteneriatul strategic dintre țările noastre.
Doresc să exprim din nou cu acest prilej angajamentul puternic al României și al meu personal pentru aprofundarea acestui parteneriat precum și pentru identificarea a noi oportunități de cooperare pe plan bilateral și în dialogul nostru la nivelul UE. România dorește să contribuie în continuare activ alături de Franța la creșterea profilului global al organizației.
Într-o relație atât de apropiată cum este cea română-franceză contactele inter-umane ocupă un loc aparte. Comunitatea românească din Franța și cea franceză din România sunt foarte active și clădesc o punte între cele două țări. O punte cu atât mai solidă în acest an, în care omenirea se confruntă cu cea mai mare pandemiei din acest an.
Alături de construirea unui sistem de sănătate rezilient la nivel european, România susține, ca și Franța, o abordare unitară, bazată pe solidaritate, a procesului de relansare economică la nivelul Uniunii, care să combată eficient efectele negative ale pandemiei.
Într-adevăr, țările noastre au dovedit că au capacitatea și voința politică de a lucra împreună pentru o Europă mai puternică și mai unită.
Acesta este spiritul Declarației de la Sibiu, pe care am adoptat-o, alături de Președintele Macron și ceilalți lideri europeni, la 9 mai 2019, pe durata Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
Sunt convins că România și Franța vor acționa hotărât împreună pentru depășirea crizei actuale, în conformitate cu solidaritatea și coeziunea pe care se fundamentează întregul proiect european.
Inquam photos/ George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 11507 more Info on that Topic: mainnews.ro/live-klaus-iohannis-mesaj-de-ziua-nationala-a-frantei-franta-a-marcat-enorm-destinul-romaniei-ca-natiune-si-ca-stat/ […]