Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Literele de pe Tâmpa și Primăria Brașov, iluminate în culorile Republicii Moldova

By Diochetanu Andreea , in Republica Moldova Stirile zilei , at 27 august 2022

Literele de pe Tâmpa și Primăria municipiulul Brașov vor fi iluminate sâmbătă, 27 august, în culorile Republicii Moldova, în contextul în care țara vecină marchează astăzi 31 de ani de la proclamarea independenței.

„La 27 august 1991, republica Moldova și-a declarat independența față de URSS, prin Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova.

Documentul face referire la „istoria milenară” și „statalitatea neîntreruptă” a românilor de la est de Prut în spațiul istoric și etnic al etnogenezei acestora și consacră, pentru spațiul de la est de Prut, limba română. Actul fondator al Republicii Moldova din 27 august 1991 este marcat în fiecare an ca Ziua Națională a Republicii Moldova sau Ziua Independenței.

Declarația a fost adoptată și semnată de 278 deputați în parlament la 27 august 1991. Actul original a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar un document identic a fost restaurat în 2010”, precizează primăria.

Instituția amintește că Guvernul României a recunoscut independența țării vecine la doar câteva ore după proclamarea ei, România fiind primul stat care a recunoscut independența și suveranitatea Republicii Moldova. Același mesaj l-a avut și premierul Nicolae Ciucă.

„Republica Moldova a obținut recunoașterea internațională oficială a statalității la 2 martie 1992, când a obținut statutul de membru al ONU.

În Brașov, comunitatea românilor din Basarabia este tot mai numeroasă în ultimii ani. Asociația Tinerilor Basarabeni este implicată într-o serie de evenimente culturale, iar Clubul Oamenilor de Afaceri Basarabia, înființat în 2019, la inițiativa a 11 antreprenori , întrunește la acest moment aproximativ 50 de membri, care au deja, pe lângă activitatea economică, și o serie de activități de implicare socială, prin donații și voluntariat.

În Brașov sunt aproximativ 300 de antreprenori basarabeni, din diverse domenii: construcții, HoReCa, medicină, comerț”, conchide comunicatul primăriei.

Foto: Primăria Brașov/ Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW