Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Ligia Deca, despre scandalul abuzurilor din sistemul de invățământ: „Vizăm schimbarea legii, orice sesizare să intre rapid în circuitul de analiză”

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 1 august 2024 Etichete: , , ,

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat joi, în cadrul ședinței de Guvern, că se discută modificarea legislației astfel încât toate sesizările referitoare la încălcarea deontologiei universitare să fie analizate prompt, indiferent dacă sunt depuse formal sau anonim. „Sesizările referitoare la fapte cu caracter penal, precum hărțuirea, vor fi direcționate direct către procurori și Poliție”, a declarat ministrul.

”Cred că am fost cu toţii zguduiţi de mărturiile victimelor faptelor din cadrul universitar care au ieşit în mass media în ultima vreme. Am discutat deja, împreună cu colegii de la alte ministere şi instituţii publice, şi am decis că vom lucra împreună cu specialiştii de la Ministerul Justiţiei, de la alte ministere vizate, de la Autoritatea Naţională pentru Egalitate de Şanse în colaborare cu Consiliul Rectorilor pentru a creiona un circuit legislativ astfel încât orice sesizare să intre rapid în circuitul de analiză, indiferent de forma sa, anonimă sau neanonimă”, a afirmat Ligia Deca, joi, în şedinţa de Guvern.

Ea a subliniat că sesizările privind infracțiuni comise în mediul universitar vor fi transmise direct autorităților de anchetă judiciară.

”Sesizările care vizează fapte cu caracter penal, spre exemplu hărţuirea, vor fi transmise direct la procurori şi la Poliţie în urma analizei realizate acolo unse se realizează sesizarea. Vom viza de asemenea, armonizarea legislaţiei în acest domeniu pentru tot sistemul public, având în vedere că regulile privind cercetarea la locul de muncă se aplică tuturor domeniilor din societate, de aici nevoia de a ne consulta interinstituţional

Ministrul a menționat, de asemenea, că toate comisiile de etică din universitățile din România sunt auditate, iar până la începutul noului an universitar va fi elaborat un raport cu privire la modul în care au fost înregistrate, analizate și soluționate sesizările de încălcare a eticii și deontologiei universitare.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii