Licitația pentru acordarea licențelor 5G: Toate cele trei candidaturi, validate de ANCOM
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a validat candidaturile depuse de Orange România, RCS & RDS și Vodafone România la licitația pentru acordarea licențelor 5G.
Potrivit ANCOM, având în vedere că solicitările cumulate ale celor trei operatori sunt mai mici decât cantitatea de spectru pus la dispoziție în cadrul procedurii de selecție, licitaţia propriu-zisă va începe pe 8 noiembrie 2022 cu runda primară suplimentară, urmată de runda de alocare, pentru ca rezultatele finale să fie anunţate, cel mai probabil, în cursul lunii noiembrie.
700 milioane euro pentru licențele 5G
ANCOM a lansat pe 19 septembrie pentru procedura pentru atribuirea licențelor 5G, în urma căreia statul speră să obțină cel puțin 693 milioane euro. În cadrul licitaţiei vor fi oferite 61 de blocuri de frecvenţe abstracte (blocuri generice), împărţite în cinci categorii (A-E), perioadele de utilizate variind de la 6 ani și până la 24 ani.
Fiecare bloc are asociat un preţ de pornire şi un număr de puncte de eligibilitate. Preţul de pornire este egal cu taxa minimă de licenţă pentru fiecare bloc.
Care sunt avantajele tehnologiei 5G
5G este cea de-a cincea generație de tehnologie pentru comunicațiile mobile. Este în prezent cea mai nouă astfel de tehnologie standardizată internațional, lansată începând din a doua jumătate a anului 2018 în unele state ale lumii și preconizată să devină tehnologia dominantă în comunicațiile mobile mondiale în anul 2025.
Potrivit ANCOM, 5G va îmbunătăți serviciile existente și va favoriza dezvoltarea de noi servicii (așa cum aplicațiile mobile s-au dezvoltat cu adevărat odată cu răspândirea 4G).
Rețeaua 5G va facilita o altă experiență de utilizare, anume percepția de internet fără limite sau a unei capacități infinite a rețelei, ceea ce presupune că va exista întotdeauna suficientă capacitate disponibilă pentru orice fel de transfer de date solicitat.
Potrivit Recomandării ITU-R M.2083-0 – Viziunea IMT – Cadrul general și obiectivele principale pentru dezvoltarea viitoare a IMT pentru 2020 și după 2020 (paginile 13-14), 5G vine cu performanțe superioare comparativ cu 4G. Tehnologia 5G va evolua pe măsură ce se găsesc soluții pentru aplicarea tuturor standardelor:
- viteze maxime de aproximativ 20 de ori mai mari decât cele permise de rețelele 4G, în 5G viteza de date la vârf fiind de ordinul zecilor de Gbit/s;
- o viteză mult mai mare de procesare a datelor, corelată cu latența mai mică, rezultând în răspunsul mult mai rapid la comenzi privind transferul de date al dispozitivelor, de la 10 milisecunde în cazul 4G, la o milisecundă, în cazul 5G, luând în considerare performanțele cele mai bune ale celor două tehnologii;
- reducerea de până la 100 de ori a consumului de energie al rețelei;
- densitate de 10 ori mai mare a conexiunilor care pot fi menținute simultan (de ordinul a cel puțin 1 milion de dispozitive/km2).
La ce folosesc astfel de performanțe? La furnizarea de servicii mai avansate sau la apariția unor noi servicii. Pe termen scurt, internet mobil foarte bun, aproape de experiența în utilizarea internetului fix. Pe termen mai lung, odată cu maturizarea tehnologiei, noi servicii, facilitate prin 5G, ca de exemplu:
- Orașe, transporturi și case inteligente („smart”), interconectate pe scară largă
- Aplicații avansate de inteligență artificială, realitate augmentată (AR), realitate virtuală (VR), sport sau industrii creative
- Utilizarea pe scară largă a dronelor în zone altfel greu accesibile (zone conflictuale, platforme petroliere, zone afectate de dezastre naturale etc.)
- Precizie, viteză și reducere de costuri în agricultură, irigații, industrie minieră, logistică, medicină etc.
- Automatizarea spectaculoasă a industriei, a proceselor de producție, a operațiunilor logistice
- Îmbunătățirea calității serviciilor publice de intervenție în caz de urgență, pe baza datelor colectate de managementul traficului
- Autovehicule autonome (fără șofer, interconectate, utilizând algoritmi de inteligență artificială).
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii