UPDATE Cătălin Boboc, acuzat că s-a branșat ilegal la curent / Liberalul și-a anunțat demisia din partid
UPDATE Cătălin Boboc a transmis că a luat decizia de a demisiona din Partidul Național Liberal „pentru a nu politiza o situație personală care va fi lămurită și pentru a nu crea în vreun fel presiune”.
„Consider că este cel mai decent gest politic pe care îl pot face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzațiile care mi-au fost aduse. Varianta autosuspendării nu există într-un astfel de caz, prin urmare demisia este singura soluție, până la clarificarea situației. Voi reveni cu toate explicațiile și documentele necesare după ce voi face toate demersurile pentru a-mi demonstra nevinovăția”, a transmis liberalul, pe Facebook.
Știrea inițială
Un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune, ar fi fost descoperit în urma unor verificări la un imobil aparținând fostului secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Cătălin Boboc, relatează ProBrăila. Polițiștii i-ar fi întocmit dosar penal, conform sursei citate.
Poliția Municipiului Brăila a fost sesizată marți, 4 octombrie, de un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord-Sucursala Brăila, cu privire la faptul că a identificat branșarea ilegală a imobilului.
„În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila, potrivit sursei menționate anterior.
Boboc se apără
Cătălin Boboc, fost senator în perioada 2012-2016 și fost președinte al PNL Brăila, a transmis că sesizarea făcută la poliție este rezultatul unor rivalități politice. Totodată, a postat o fotografie cu avizul de racordarea de la Electrica pentru imobilul în cauză.
„Vreau să fac o precizare cu privire la presupuse acuzații care mi se aduc astăzi, în presă, cel mai probabil pe seama unei rivalități politice. Acuzațiile sunt false, nu este vorba de niciun furt!
Menționez că la imobilul de pe strada menționată, la care locuiește mama mea, am documente care pot dovedi asta și pe care le și atașez. Mai exact, iată avizul tehic de racordare la rețeaua de energie electrică!”, se arată pe pagina de Facebook a liberalului.
PSD cere clarificări
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, a cerut PNL să ofere clarificări în legătură cu cazul privind branşarea ilegală a imobilului fostului secretar de stat în Ministerul Muncii, liberalul Cătălin Boboc, la reţeaua cu energie electrică.
„În legătură cu cercetarea penală pentru furt de energie demarată împotriva liberalului Cătălin Boboc, aşteptăm ca PNL să îşi clarifice cât mai repede poziţia în această chestiune. În contextul crizei energetice, în care cetăţenii mizează pe măsuri de protecţie din partea Guvernului, un astfel de caz poate afecta serios credibilitatea coaliţiei, din care face parte şi PSD. Ne aşteptăm, aşadar, ca până când autorităţile vor ajunge la o concluzie în acest dosar, cei din PNL să se delimiteze de suspiciunile care planează asupra colegului lor de partid”, a transmis Oprea.
Sursa foto: Facebook / Cătălin Boboc
Comentarii