Legea privind creșterea pragului de impozitare a pensiilor, promulgată de președintele Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea privind ridicarea pragului de impozitare a pensiilor, de la 2.000 la 3.000 de lei.
Recalcularea pensiilor a provocat haos în sistem. Dacă unii pensionari au primit decizii cu majorări chiar și de 500 – 1000 lei, alți s-au trezit cu pensii mult mai mici decât cele pe care le încasează în sistem. Conform legii, pensiile acestora nu vor scădea, însă viitoarele indexări se vor face la noua valoare. Prin urmare, puterea de cumpărare le va scădea din cauza inflației. În această situație sunt în special persoanele care un lucra în condiții grele, cu stagiu redus de cotizare, dar și nevăzătorii, care susțin că s-au ales cu pensii reduse și cu 80%.
Pragul de impozitare va fi crescut la 3.000 de lei
Pe de altă parte, unele pensii au fost majorate peste pragul de 2.000 de lei, astfel că suma care depășește această valoare ar trebui impozitată. De exemplu, pentru o pensie de 2.400 de lei impozitul ar fi de 40 de lei, ceea ce înseamnă că pensionarul va încasa 2.360 de lei.
În acest context, autoritățile au promis măsuri reparatorii. Printre acestea se numără și creșterea plafonului de impozitare, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei. Legea a trecut de Parlament și a fost promulgată joi de președintele Klaus Iohannis.
Guvernul a majorat și alte praguri, dar…
Guvernul a aprobat luni, prin Ordonanță de urgență, majorarea pragurilor ce permit pensionarilor să beneficieze de vouchere pentru alimente, medicamente compensate și ajutor pentru încălzire.
Potrivit actului normativ, majorarea rezultată în urma procesului de recalculare a pensiilor să nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor la ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi la suplimentul pentru energie.
„Această măsura are în vedere sprijinirea pensionarilor care prin recalcularea dreptului de pensie ar fi ieșit de sub incidenta aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Aceste categorii de persoane sunt într-o situație de vulnerabilitate, iar acest sprijin material este esențial pentru asigurarea unui trai decent”, a declarat ministrul muncii, Simona Bucura Oprescu.
Actul normativ aprobat de executiv mai prevede modificarea plafonului pentru beneficiarii Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor de la 1.830 lei la 2.020 lei, precum și modificarea limitei veniturilor lunare până la care se acordă vouchere pentru produse alimentare şi mese calde. Astfel, limita veniturilor lunare realizate de pensionari și de persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care au și calitatea de pensionari, crește de la 2.000 lei cât este în prezent, la 2.210 lei.
Chiar și așa, unii dintre pensionari vor pierde aceste beneficii. De exemplu, o pensionară din Giurgiu care avea o pensie de 1.787 de lei, majorată în urma recalculării, cu 470 de lei, până la 2.257 de lei. Prin urmare, dacă eliminăm 125 de lei (media lunară a sumelor încărcate pe cardul de alimente), rezultă o majorare de doar 345 de lei.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii