Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Legea pensiilor: punctul de pensie crește de la 1.100 de lei la 1265 de lei

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 1 septembrie 2019 Etichete: , ,

5 milioane de pensionari vor primi, de la 1 septembrie, pensii majorate. Astfel punctul de pensie crește de la 1.100 lei, la 1265 de lei. Impactul bugetar pentru acest an este de 8,4 miliarde de lei, în 2020 va fi de 24,8 miliarde de lei, urmând că în 2022 să fie 81,1 miliarde de lei.

„Majorarea de pensii pentru luna septembrie este deja calculată, deja tot ce înseamnă fluturaş de pensii este tipărit pentru că începând din dată de 1 septembrie noile valori şi noile cuantumuri ale pensiilor să fie deja plătite. Am tipărit şi pentru indemnizaţia minimă. Noi suntem pregătiţi cu orice variantă. Aţi văzut când am anticipat că vom avea atac la Curtea Constituţională la Legea pensiilor şi eram în pericol să nu majorăm pensiile de la 1 septembrie, am prevăzut în OUG 114 aceste măsuri, aceste noi valori, pentru a putea să le prindem şi în Legea bugetului”, a precizat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ce prevede Legea pensiilor

Legea pensiilor prevede o majorare a punctului de pensie de la 1.100 de lei la 1265 de lei în acest an, urmând să crească în fiecare an până în 2022 când va ajunge la 1875 de lei. Legea a fost adoptată de Parlament în luna iunie și a fost promulgată de președintele Iohannis.

Potrivit legii, punctul de pensie va crește după cum urmează: de la dată de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei; de la 1 septembrie 2020 – 1.775 lei și de la 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Potrivit legii pensiilor, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare, care cuprinde și perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. La reducerea prevăzută se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil.

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *