Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Legea pensiilor intră pe 20 decembrie la vot în plenul Camerei Deputaților

By Ana Teșcan , in Politic Stirile zilei , at 15 noiembrie 2023 Etichete:

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis miercuri ca noua Lege a pensiilor să intre în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială luni, 20 noiembrie, urmând să fie suspusă la vot în plen în aceeași zi. Camera Deputaților este for decizional. 

Legea pensiilor a fost adoptată marți, 14 noiembrie, pe repede-înainte, de Senat, după ce comisiile de muncă şi de buget-finanţe din Senat au dat raport de admitere cu amendamente pentru proiectul de lege al Guvernului. Senatorii au adoptat proiectul de lege cu 85 de voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” și 19 abțineri. În plenul Senatului au fost respinse mai multe amendamente adoptate anterior în comisii.

Iniţiativa legislativă a Executivului prevede majorarea, de la 1 ianuarie 2024, a punctului de pensie cu 13,8%, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei şi o majorare, în urma recalculării după noua formulă, de la 1 septembrie 2024.

Totodată, dreptul la pensie este obţinut după minim 15 ani de contribuţii, nefiind luate în calcul perioadele necontributive asimilate, precum studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică.

Proiectul de lege mai prevede și o egalizare treptată a vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani, până în anul 2035.

Marius Stanciu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a precizat, în plenul de marți al Senatului, că legea pensiilor va genera un impact asupra bugetului în valoare de 25 de miliarde de lei, dintre care 15 miliarde lei sunt necesare pentru indexarea punctului de pensie cu 13,8%, iar 10 miliarde lei pentru recalculare pe baza noii legi.

Propunerea legislativă privind pensiile, în format adoptată de către Senat poate fi consultată aici.

Foto: Inquam photos/ George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW