Legea ce prevede o pedeapsă cu amendă în cazul evaziunii fiscale, adoptată de Camera Deputaților
Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, proiectul care prevede că se aplică o amendă în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro și care achită integral prejudiciul, potrivit EuropaFM.
Astfel, persoanele acuzate de evaziune fiscală de până la 100.000 de euro, infracțiune ce se pedepsește, în prezent, cu închisoarea, vor scăpa cu o amendă dacă achită integral prejudiciul. Dacă inculpații achită cu 20% în plus față de prejudiciul adus statului, aceștia scapă de orice pedeapsă.
Prevederile legii ar urma să fie aplicate persoanelor acuzate de evaziune fiscală, care pot returna prejudiciul adus statului în timpul urmăririi penale sau în timpul judecății.
Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi de către PSD și a mai fost susținut de Pro România și ALDE, formațiuni care nu se vor regăsi în viitorul Parlament.
Legea a fost inițiată de deputatul PSD Cătălin „Mitralieră” Rădulescu și a intrat în dezbatere parlamentară în anul 2017.
Proiectul a fost adoptat în decembrie 2018 și a fost atacat la Curtea Constituțională de către PNL, USR și PMP. CCR a declarat legea neconstituțională, în aprilie 2018, cu majoritate de voturi.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/legea-ce-prevede-o-pedeapsa-cu-amenda-in-cazul-evaziunii-fiscale-adoptata-de-camera-deputatilor/ […]