Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Klaus Iohannis se întâlnește vineri cu Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni


Președintele Klaus Iohannis îl va primi vineri, 2 iunie, pe regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială.

Șeful statului îl va primi pe regele Marii Britanii la Palatul Cotroceni la ora 15:30, când va fi organizată o ceremonie oficială de primire.

Cei doi oficiali vor avea convorbiri tête-à-tête și apoi o întâlnire cu autoritățile statului, reprezentanții societății civile și Corpul Diplomatic.

Va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România.

Vizita are caracter privat, a declarat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, pentru Agerpres.

După ce va fi la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a declarat ambasadorul Noble, conform sursei menționate anterior.

Nu se cunoaște exact câte zile va petrece monarhul britanic în țara noastră.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii