Klaus Iohannis, reacție după ce a fost huiduit la Iași: Nu ne-am supărat absolut deloc/ Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie
Președintele Klaus Iohannis spune că nu l-a deranjat că a fost huiduit în timpul discursului pe care l-a susținut, vineri, la Iași, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, ba mai mult, spune că este bucuros că România are o democrație vie.
„Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie, care se manifestă şi într-o zi aşa frumoasă cum este astăzi. Nu ne-am supărat absolut deloc. Fiecare român are dreptul la opinia lui şi cred că în ansamblu lucrurile merg şi aici, pentru Iaşi, din ce în ce mai bine”, a afirmat Iohannis.
De asemenea, președintele a spus că este nemulțumit de faptul ca zona Moldovei a rămas în urmă, dând asigurări ca problemele din regiune vor fi rezolvate.
„Este foarte, foarte trist că Moldova a rămas puţin în urmă şi din acest motiv am venit împreună cu primul-ministru şi cu mulţi membri din Guvern să arătăm solidaritatea şi preocuparea noastră şi vom rezolva o mare parte din problemele Moldovei”, a adăugat şeful statului.
Președintele României a fost huiduit, vineri, în timpul discursului pe care l-a susținut la Iași cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. De scandări și huiduieli a avut parte și premierul Ludovic Orban, și el prezent la ceremonie.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/klaus-iohannis-reactie-dupa-ce-a-fost-huiduit-la-iasi-nu-ne-am-suparat-absolut-deloc-sunt-foarte-bucuros-ca-in-romania-avem-o-democratie-vie/ […]
… [Trackback]
[…] Here you can find 55242 additional Information to that Topic: mainnews.ro/klaus-iohannis-reactie-dupa-ce-a-fost-huiduit-la-iasi-nu-ne-am-suparat-absolut-deloc-sunt-foarte-bucuros-ca-in-romania-avem-o-democratie-vie/ […]