Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Klaus Iohannis, după ședința CSAT: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina!

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 24 februarie 2022

„Federația Rusă a ales forța tancurilor în detrimentul vieților cetățenilor”, a declarat președintele Klaus Iohannis după ședința CSAT convocată de urgență joi, 24 februarie, după ce Federația Rusă a invadat Ucraina. Totodată, șeful statului a dat asiguri că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina.

Președintele Iohannis a punctat că Rusia „a ales calea reprobabilă și complet ilegală a violenței armate masive împotriva unui stat independent și suveran”.

„Astăzi, la eforturile comunității internaționale pentru menținerea păcii și dialog, Rusia a răspuns cu rachete care lovesc orașele și obiectivele militare ucrainene. Astăzi, Federația Rusă a ales forța tancurilor în detrimentul vieților cetățenilor. Rusia este agresorul, nu victima, cum încearcă să acrediteze Kremlinul, și întreaga planetă vede astăzi limpede acest adevăr incontestabil.

România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieți omenești.

În ultimele săptămâni, Statele Unite ale Americii, NATO, Uniunea Europeană și întreaga comunitate a statelor democratice au făcut tot posibilul ca diplomația să prevaleze”, a transmis șeful statului.

Totodată, Klaus Iohannis a menționat că „niciodată nu este însă prea târziu ca vocea rațiunii să învingă”, întrucât „singura soluție de a depăși cu bine această gravă criză este cea diplomatică”.

Totodată, președintele a dat asigurări că „niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale”.

„România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile. Statutul de membru NATO și al Uniunii Europene, Parteneriatul Strategic solid cu Statele Unite ale Americii constituie o umbrelă de securitate extrem de solidă.

Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni.

Vreau să subliniez foarte clar: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina! Mai mult, vă asigur că voi lua absolut toate măsurile care se impun, împreună cu Guvernul, Parlamentul României și aliații noștri internaționali, pentru ca securitatea și siguranța cetățenilor români să nu fie sub nicio formă afectate”, a adăugat președintele.

Klaus Iohannis a mai precizat că toate scenariile posibile au fost analizate încă din 26 ianuarie, în ședința CSAT de atunci.

„(…) am luat măsurile necesare pentru a fi pregătiți indiferent de evoluția situației”, a evidențiat acesta.

„Am discutat și acum, în cadrul ședinței de astăzi a CSAT despre ultimele evoluții și măsurile care trebuie luate urgent pentru a răspunde acestei situații de criză majoră. România este pregătită să facă față oricăror consecințe economice și umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia și Ucraina.

Suntem în permanentă legătură cu aliații și partenerii noștri din NATO, din Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii pentru a găsi cele mai bune soluții și a oferi asistență umanitară dacă situația o va cere. În acest context tensionat, se impune fără doar și poate consolidarea consistentă a Flancului Estic”, a mai afirmat el.

Iohannis a mai adăugat că „forța noastră este în primul rând aceasta: suntem uniți, suntem fără teamă și rămânem neclintiți, împreună, în fața unui agresor care amenință, prin acțiunile sale, pacea întregii planete!”

„În aceste momente tragice, gândurile noastre se îndreaptă către poporul ucrainean, către toate femeile, bărbații și copiii ucraineni, obligați să trăiască în teroare, victime inocente și colaterale ale unui război pe care nu îl înțeleg și nu și l-au dorit.

Oricât de mult rău ar încerca să facă, ultimii revizioniști ai istoriei trebuie să știe că lumea pe care vor să o reînvie a apus demult.

Noi, națiunile democratice, suntem aici și nu facem niciun pas înapoi pentru a ne proteja valorile și tot ce am construit până acum”, a conchis președintele țării.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *