Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Klaus Iohannis a promulgat legea privind „PNDL 3”

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 17 iunie 2022

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind Ordonanţa de urgenţăpentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, cunoscut sub denumirea de „PNDL 3”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Prevăzut inițial cu o alocare totală de 50 miliarde lei, Programul „Anghel Saligny”, cel care a reprezentat picătura care a pus capăt alianței dintre PNL și USR, are prevăzut acum un buget de 65,5 miliarde lei.

Banii vor merge către autoritățile locale pentru finanțarea unor lucrări de drumuri și rețele de utilități (alimentare cu apă, canalizare, distribuție de gaze naturale) din perioada 2021 – 2028.

Topul alocărilor

Ministerul Dezvoltării a dat publicității miercuri, 11 mai, datele privind alocările de fonduri pe județe prin Programul Național „Anghel Saligny”, cunoscut și ca „PNDL 3”.

La fel ca în cazul primelor două programe de dezvoltare locală – PNDL și PNDL 2 -, cei mai mulți bani vor merge către județele conduse de lideri politici cu greutate.

Primul în topul alocărilor se situează județul Suceava, unde președinte al Consiliului Județean este prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur, urmat de Olt, unde aceeași funcție este ocupată de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, respectiv Dolj, controlat politic de primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, vicepreședinte al PSD.

La polul opus se situează municipiul București, care are prevăzută o alocare totală de doar 175 milioane lei, respectiv județul Ilfov, care are repartizată o sumă totală de 888,5 milioane lei.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW