Wednesday, December 2, 2020
Jurnalism corect


Iohannis, despre boicotul anunţat de PSD la votul de învestire a Guvernului: Mi se pare o poziție principial incorectă. Îi invit să își reconsidere punctul de vedere

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 20 februarie 2020 Etichete: , , ,

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus, referitor la refuzul social-democraților de a participa la votul de învestitură a Guvernului Orban II, că PSD ar trebui să-și reconsidere decizia. 

„Dupa ce PSD a depus moțiune de cenzură și a căzut guvernul, ei spun acum că nu e vina lor. Este evident, PSD care a depus moțiune, care a reușit să doboare guvernul și acum când trebuie să se voteze o nouă propunere, dumnealor sunt ocupați cu alte treburi. Mi se pare o poziție principial incorectă. Îi invit să își reconsidere punctul de vedere. Parlamentul României este organul suprem care reprezintă voința poporului și acolo se lucrează prin prezență, nu prin absență”, a declarat Klaus Iohannis, prezent la Bruxelles.

Șeful statului a mai adăugat că miercuri, la întâlnirea pe care a avut-o cu membrii PNL la Vila Lac, i-a încurajat pe liberali „să meargă mai departe cu pregătirile pentru toate alegerile”.

Miercuri s-a decis în ședința CEx a PSD ca social-democrații să boicoteze votul pentru învestirea Guvernului condus de Ludovic Orban.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW